Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Atenție la eclipsa de Soare 2024. Care sunt riscurile pentru oameni

Atenție la eclipsa de Soare 2024. Care sunt riscurile pentru oameni

de Redacția Jurnalul    |   

Eclipsa totală de Soare din 8 aprilie 2024 poate avea efecte periculoase asupra oamenilor.

Fenomenul va fi vizibil pe porțiuni restrânse din America de Nord și America de Sud. 

Experții trag un semnal de alarmă despre potențialele riscuri. Potrivit unui nou studiu, este posibil să existe probleme în accesarea apei, hranei sau combustibilului în zonele în care este vizibilă eclipsa, scrie IFL Science.  În plus, e posibil să crească numărul accidentelor fatale de pe drum.

Oamenii de  știință au analizat și eclipsa totală din 2017 și au observat o creștere a accidentelor auto fatale în timpul evenimentului. Atunci, circa 20 de milioane de oameni au călătorit pentru a vedea fenomenul. 

În 2024, consecințele potențial fatale ale eclipsei din 2017 se pot întâmpla din nou. 

„Am descoperit o creștere a riscului în trafic în SUA în apropiere de momentul eclipsei totale. În medie, a avut loc câte 1 accident la 25 de minute. Și o fatalitate în plus la fiecare 95 de minute. Ca urmare, în timpul eclipsei au avut loc cu 46 de decese în plus. Creșterea e similară în magnitudine cu riscul crescut în trafic înregistrat atunci”, a spus Donald Redelmeier, conducătorul studiului. 

În 2024, umbra va fi vizibilă pe o suprafață aproape dublă față de cea a eclipsei din 2017, astfel că fenomenul va putea fi urmărit din mai multe locații.

Durata punctului total de acoperire din eclipsa solară din aprilie 2024 va fi mai lungă de 4 minute, de 2 ori mai lungă decât cea a eclipsei din 2017. În acest moment, Luna blochează complet Soarele. 

Consecințele potențial fatale ale eclipsei pot să apară în zonele apropiate de eclipsă. 

„Și cred că cel mai important e faptul că eclipsa din 2024 trece peste o populație mult mai mare,” a declarat Ernie Wright, din cadrul Scientific Visualization Studio, NASA. „O populație dublă trăiește în calea ei și nu trebuie să se deplaseze nicăieri s-o vadă.”  

În SUA, eclipsa va fi vizibilă din Kerrville, Texas, până în Houlton, Maine. Dar cei care trăiesc în orașele mici care se afla în calea eclipsei au fost avertizați să își ia măsuri de precauție. 

Aceste zone vor fi aglomerate de persoanele care vor să vadă eclipsa. Este posibil ca unele dintre orașele mici să aibă probleme semnificative atunci când vine vorba de resursele de bază. Precum mâncare, apă, benzină și alte consumabile de bază.

Aceste orașe sunt mai dificil de accesat și, de obicei, nu au foarte multe resurse. Dar atunci când va avea loc eclipsa solară din aprilie 2024, e posibil ca aceste zone să fie mult mai aglomerate decât de obicei. 

Este posibil să existe și probleme cu traficul și cu aprovizionarea din cauza numărului ridicat de turiști. Ca urmare,autoritățile au avertizat localnicii să își facă provizii de bază pentru a se asigura că nu vor fi probleme în perioada eclipsei, potrivit useit.ro.

Subiecte în articol: eclipsa soare risc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri