În zilele de sărbătoare, ne confruntăm cu problema florilor. Prețurile explodează la multe dintre florării, iar ceea ce cumpărăm nu e întotdeauna ce ne-am fi dorit. De ce? Pentru că florarii știu că vor fi suprasolicitați, cei mai mulți vor să profite de moment, pentru a vinde cât mai scump, indiferent de calitate, mulți își fac aprovizionarea chiar și cu o săptămână înainte de zilele cele mai aglomerate, iar florile se ofilesc până ajung să fie cumpărate și mai ales dăruite. Cum evităm o situație jenantă în care ne-am putea duce la persoane dragi sau la parteneri de business cu flori deja stricate ne explică unul dintre cei care au găsit o oportunitate de afacere pornind chiar de la aceste probleme ale pieței din România.
Cununia, nunta, botezul, ziua de naștere sau onomastica sunt tot atâtea ocazii în care căutăm flori. Dacă nu facem alegerea corectă, atunci când alegem florăria, s-ar putea să stricăm unele dintre cele mai importante momente ale vieții noastre sau ale celor dragi. Dar se pot strica și relații de afaceri, dacă florile sunt pentru parteneri de business. Alegerea unei florării devine o problemă, mai ales atunci când piața este suprasolicitată. Cei care fac frecvent astfel de cadouri știu că florăria este la fel de importantă ca hairstylistul sau ca salonul de înfrumusețare: trebuie să știi exact ce calitate oferă, cât de priceput este specialistul, cât de prompt, dar și la ce preț îți oferă serviciile. Un florar de încredere este cel care își bazează afacerea pe nevoile clienților, pornind de la încercarea de a corecta greșelile pe care le fac ceilalți, pe această piață. Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril este unul dintre momentele din an când florăriile sunt suprasolicitate de comenzi.
Nevoia de a veni în ajutorul clientului
Foarte mulți români preferă să comande buchete sau aranjamente florale care să le fie livrate atunci când trebuie să meargă în vizită sau să trimită cadoul direct la adresa persoanei dragi, însă o astfel de zi specială poate fi stricată de un buchet ofilit sau de un aranjament floral care nu seamănă cu ceea ce s-a comandat. De multe ori se întâmplă ca atunci când cineva caută un aranjament floral special sau chiar un buchet obișnuit să primească altceva, în urma unei comenzi. „Am început afacerea Flori24.ro tocmai pentru că am văzut ce se întâmplă atunci când clienții au așteptări mari și sunt foarte dezamăgiți ce ceea ce primesc. Noi, cei care am pus bazele businessului Flori24.ro, am lucrat toți în florării și tocmai această nevoie de produse bune pe piață ne-a determinat să lucrăm împre- ună și să facem altceva. Am pornit de la nevoia de a livra clienților exact acele aranjamente florale pe care ei le comandă de pe site, pentru că pe piață se întâmplă foarte des să comanzi ceva și să primești altceva. În plus, contează foarte mult și calitatea florilor, iar noi avem furnizori de la care putem lua mereu flori de cea mai bună calitate”, explică florarul. Toți membrii echipei Flori24.ro au experiență de peste 15 ani în domeniu, atât cei care fac aranjamentele, cât și cei care se ocupă de livrări.
Aranjamente florale originale, la prețuri corecte, livrate la timp
O altă problemă a pieței de flori din România este timpul de livrare, în special din Capitală, unde se înregistrează și cel mai mare număr de comenzi, fiind și cea mai mare suprafață urbană, cu cel mai mare număr de locuitori și de companii. Un cadou întârziat poate strica o surpriză plăcută, iar acest lucru nu este de dorit. „Noi am pornit și de la nevoia de a nu ne dezamăgi clienții, de a-i impresiona prin punctualitate, dar și prin calitatea florilor și prin atenția pe care o acordăm aranjamentelor florale. În plus, cu experiența pe care o avem, pe această piață, știm că una dintre probleme este legată de prețuri, pentru că sunt foarte multe florării care cer sume colosale pentru buchetele de flori sau pentru aranjamentele florale și nici nu excelează prin calitate. Noi le oferim clienților produse bune din punct de vedere al calității, la prețuri corecte”, mai spune reprezentantul Flori24.ro.
Mecanismul complex din spatele unei surprize plăcute
Piața de flori din România pare, pentru necunoscători, ceva ce ar putea face oricine, însă sunt foarte multe probleme de care se lovesc inclusiv cei care au afaceri în acest domeniu, nu doar clienții. Până la buchete sau aranjamente florale, în spatele cărora stau designeri cu imaginație și experiență, mai este nevoie și de flori, pe care firmele trebuie să le poată procura în timp util, la o anumită calitate, pentru a avea produse competitive. Furnizorii sunt foarte importanți, iar florăriile trebuie să-și asigure în primul rând o bună relație cu cei mai buni dintre ei. De furnizori depinde atât prețul, cât și calitatea produsului final, care urmează să ajungă la clienți. Dar greul afacerii este dus de florarii care trebuie să-și gestioneze bine relația cu furnizorii și clienții, în egală măsură. Nu în ultimul rând, contează designul și punctualitatea livrărilor. Tocmai de aceea, nu orice florărie poate face față provocărilor pieței și astfel ajung florile să strice o zi deosebită, dacă nu au fost alease corect.
Formula firmei noastre are la bază o conducere și un colectiv cu o vastă experiență în domeniul florilor și al livrărilor de flori. Aranjamentele sunt creații proprii ale firmei noastre, nu sunt copiate și ne dorim să excelăm acolo unde toți ceilalți competitori vor da greș.