Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să se deplaseze în Regatul Suediei sau Regatul Danemarcei că autorităţile locale au anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până în luna noiembrie.
În aceste condiţii, toate persoanele care călătoresc înspre şi dinspre Suedia sau pe rutele maritime (feribot) şi terestre (rutiere şi feroviare) dinspre Germania în Danemarca, trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil, se arată într-un comunicat MAE. Cerinţa este obligatorie şi pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autorităţile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim şi rutier (autobuze), din cauza verificărilor actelor de identitate ale pasagerilor.
"Persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităţilor daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca. În aceste condiţii, se recomandă cetăţenilor români să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate naţională)", precizează MAE.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674 sau la numărul de telefon al Ambasadei României la Copenhaga: +4539407177, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463 sau telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +4527355537.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://stockholm.mae.ro/, http://copenhaga.mae.ro, www.mae.ro, şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.