Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Au fost prelungite acreditările pentru emisiile de carbon ale aeroporturilor din București

Au fost prelungite acreditările pentru emisiile de carbon ale aeroporturilor din București

CN Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a primit din partea Consiliului Internaţional al Aeroporturilor (ACI) reacreditarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă la nivelul 3 ("Optimizare") în ceea ce priveşte emisiile de carbon, valabil până la 16 noiembrie 2020.Totodată, CNAB a primit reacreditarea pentru nivelul 1 ("Cartografiere") pentru Aeroportul Internaţional Bucureşti - Băneasa Aurel Vlaicu, cu acelaşi termen de valabilitate, 16 noiembrie 2020.

Certificarea se acordă în urma unor analize detaliate, aplicate atât emisiilor de carbon, cât şi măsurilor luate de autorităţile/administraţiile aeroportuare şi de utilizatorii infrastructurilor aeroportuare (companii aeriene, agenţi de handling, refuelling, catering etc.).

Credibilitatea programului este asigurată de verificatori independenţi, iar în comitetul de avizare sunt reprezentate cele mai importante instituţii europene şi mondiale - Comisia Europeană, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, ONU, EUROCONTROL, FAA, ECAC.

Conform unui document dat recent publicităţii de ACI, în prezent există în lume 288 aeroporturi certificate, dintre care 146 - numai în Europa. Din cele 146, numai 66 au atins nivelul 3 ("Optimizare") sau 3+ ("Carbon Neutru").

Aeroportul Henri Coandă este, din punct de vedere al emisiilor de carbon, la acelaşi nivel (3) de acreditare cu mari aeroporturi din Germania (Frankfurt, Munchen, Dusseldorf), Marea Britanie (Londra Heathrow, London City), Franţa (Aeroports de Paris - Charles de Gaulle, Orly, Le Bourget şi Marsilia), Elveţia (Zurich) sau Austria (Viena), precizează sursa citată.

Programul ACI Airport Carbon Accreditation reprezintă standardul global pentru managementul emisiilor de carbon în aeroporturi. Acesta a fost lansat Europa în 2009, iar din 2014 acoperă toate regiunile lumii, sprijinind comunitatea aeroporturilor în reducerea amprentei de carbon.

AGERPRES

Subiecte în articol: aeroport
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri