Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia a devenit al doilea cel mai mare importator de arme, după Arabia Saudită

Australia a devenit al doilea cel mai mare importator de arme, după Arabia Saudită

Australia a devenit al doilea cel mai mare importator de arme, după Arabia Saudită, relevă un studiu al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI), citat luni de dpa.

Plăţile efectuate în 2018 pentru aeronave de luptă noi şi un proiect de submarin evaluat la 50 de miliarde de dolari australieni (33 miliarde de dolari SUA) au contribuit probabil la urcarea Australiei în clasament de pe locul al patrulea, în 2017, pe locul al doilea, în 2018, a transmis postul ABC.

Australia şi-a majorat în ultimii ani importurile de echipamente militare, pe baza estimărilor de intensificare a ameninţărilor pe plan regional.

Lista importatorilor de arme continuă să fie dominată de Arabia Saudită, iar China a urcat la rândul ei de pe poziţia a şasea, în 2017, pe a treia, în 2018. India a coborât în schimb de pe locul al doilea pe al patrulea.

În acelaşi timp, demersurile guvernului conservator de la Canberra de a împinge Australia între primii 10 exportatori mondiali de arme până în 2027 au înregistrat un recul, ţara coborând de pe locul al 18-lea, în 2017, pe locul 25, anul trecut.

Piaţa globală a exporturilor de arme este dominată în continuare de Statele Unite ale Americii, Rusia, Franţa şi Germania, urmate de Spania, care a trecut de pe poziţia a noua, în 2017, pe poziţia a cincea, în 2018, mai menţionează dpa.

AGERPRES

Subiecte în articol: importator de arme australia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri