Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect normativ în baza căruia construcția autostrăzii Târgu Mureș - Iași - Ungheni („Autostrada Unirii”) nu va mai putea fi împiedicată de existența ariilor naturale protejate pe traseul său. Prin urmare, noile lucrări de infrastructură nu vor mai putea fi blocate de eventualii urși, lilieci, gândaci sau șacali, cum au fost blocate la celelalte autostrăzi în ultimii ani.
Proiectul lansat acum modifică Legea nr. 291/2018 și introduce o derogare de la prevederile Ordonanței 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr. 49/2011. Astfel că „dezvoltarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii (…) este permisă pe raza ariilor naturale protejate de interes național”. Pentru acest obiectiv de investiții „se va face scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol și silvic”, prevede proiectul citat. Inițiatorii precizează, totodată, că prevederile proiectului „se aplică de autorităţile competente cu privire la procedura de evaluare a impactului asupra mediului”.
Derogare pentru zona Ditrău-Neamț
În prezent, Ordonanța 57/2007 prevede că în rezervaţiile naturale nu sunt permise activităţi de utilizare a resurselor naturale. Prin excepţie, sunt permise numai acele intervenţii care au drept scop protejarea, promovarea şi asigurarea continuităţii existenţei obiectivelor pentru care au fost constituite. Altă prevedere arată că scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate „se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securității naționale, asigurarea sănătății oamenilor și animalelor sau pentru obiectivele destinate cercetării științifice și bunei administrări a ariei naturale protejate”.
Pentru realizarea Autostrăzii Unirii în zona tronsonului Ditrău - Târgu Neamț „este necesar a se face o derogare de la prevederile Ordonanței 57”, precizează inițiatorii.
Autostrada Unirii, cu tronsoanele Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași - Ungheni - Podul peste Prut la Ungheni, este inclusă în Master Planul General de Transport
Construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului peste Prut vor fi reglementate printr-un acord între România și Republica Moldova.