Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment MAE: Pericol mare de incendii de vegetație în Grecia

Avertisment MAE: Pericol mare de incendii de vegetație în Grecia

Ministerul Afacerilor Exterme (MAE) informează românii care se află sau doresc să călătorească în Grecia că în mai multe zone există miercuri un risc ridicat de incendiu de vegetaţie (grad 4 din 5).

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau intenționează să călătorească în Grecia că autoritățile locale au anunțat pentru data de 22 iulie 2020 un pericol major de incendii de vegetație în regiunile: Attica, Viotia, Korinthia, Argolida, vest Lakonia, Insulele Creta, Evia, Chios, Lesvos, Samos și Ikaria.

Cetățenii români care se află pe teritoriul Republicii Elene pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro/, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” ( http://www.mae.ro/app_cs ), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: avertisment mae grecia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri