Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM! Cod galben de ceaţă în judeţe din Transilvania şi Crişana;viscol în zone montane din alte trei judeţe

Avertizare ANM! Cod galben de ceaţă în judeţe din Transilvania şi Crişana;viscol în zone montane din alte trei judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, respectiv vânt puternic şi viscol, valabile în zone din şapte judeţe.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în judeţele Satu Mare, Mureş, Cluj şi Bistriţa-Năsăud pe persista ceaţa, iar vizibilitatea va scădea local sub 200 de metri.

Totodată, până la ora 11:00, în zonele montane din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, la altitudini de peste 1.800 de metri, vântul va sufla cu rafale de 90 - 110 km/h, iar zăpada va fi viscolită.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES

Subiecte în articol: ceaţă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri