Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare meteo de vreme rea în România! Viscol și ninsori în aproape toată țara

Avertizare meteo de vreme rea în România! Viscol și ninsori în aproape toată țara

de Redacția Jurnalul    |   

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis avertizări cod portocaliu și cod galben de vreme rea, pentru aproape toată țara.

Avertizarea cod galben este valabilă astăzi, între orele 08:00 și 22:00.

Astfel, pe parcursul zilei de luni 5 februarie, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.

La munte vor fi rafale de 70...100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65...75 km/h.

În Crișana, Maramureș, Dobrogea, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55...60 km/h.

În zona de munte temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15....20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit.

La munte vântul va continua să prezinte intensificări și în zilele următoare, iar local și temporar și în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse.

Cod portocaliu de viscol

Meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu, valabilă pentru același interval de timp.

În zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...120 km/h, va fi viscol și vizibilitate foarte redusă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: vreme rea viscol ninsori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri