Jurnalul.ro Ştiri Justitie Avocatul Poporului atacă la CCR OUG care impune cartele prepay doar cu buletinul

Avocatul Poporului atacă la CCR OUG care impune cartele prepay doar cu buletinul

Avocatul Poporului a anunţat joi că a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 62/2019 referitoare la Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi comunicaţiile electronice, care, între altele, "afectează drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti".

"Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice. Avocatul Poporului constată, între altele, că O.U.G. nr. 62/2019 afectează drepturi, libertăţi şi îndatoriri cetăţeneşti. Avocatul Poporului apreciază că se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare în motivarea urgenţei, a dovedirii existenţei unei situaţii extraordinare, cu respectarea principiului proporţionalităţii restrângerii exerciţiului drepturilor afectate şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, exigenţe pe care actul normativ criticat nu le întruneşte", a anunţat un comunicat al instituţiei transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, argumentele utilizate în preambulul actului normativ nu sunt de natură să justifice situaţia extraordinară şi nici urgenţa unui act normativ care, reglementând obligativitatea colectării datelor cu caracter personal şi a stocării pe un termen nedefinit a acestora, limitează drastic exercitarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată.

"Cât priveşte argumentul legat de necesitatea stringentă privind localizarea celor care apelează la 112, Avocatul Poporului menţionează că aceasta era posibilă şi prin reglementarea anterioară. În plus, din examinarea dispoziţiilor legale nu rezultă scopul colectării datelor de identificare şi nici asigurarea garanţiilor că acestea vor fi folosite exclusiv în scopul declarat în preambul. Finalitatea urmărită de legiutorul delegat, şi anume reducerea apelurilor abuzive prin identificarea şi sancţionarea apelanţilor abuzivi, prin intermediul colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite, nu constituie o situaţie extraordinară, nu este de natură a justifica urgenţa reglementării", a adăugat Avocatul Poporului.

În ceea ce priveşte completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, justificarea oferită nu conţine elementele necesare pentru care situaţia care nu poate fi amânată ori necesitatea colectării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite prin ordonanţă de urgenţă, cu atât mai mult cât aceeaşi reglementare prin lege a fost supusă controlului a priori de constituţionalitate, aceleaşi norme introduse fiind constatate ca neconstituţionale. De altfel, urgenţa reglementării nu se justifică nici prin prevederile conţinute, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2019 nu cuprinde nicio măsură de aplicare imediată de natură să rezolve o situaţie extraordinară. Dimpotrivă, aplicarea efectivă a soluţiei legislative privind colectarea datelor de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM preplătite se realizează începând cu data de 1 ianuarie 2020.

"În context, Avocatul Poporului observă faptul că O.U.G. nr. 62/2019 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin afectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală şi art. 11 şi art. 20 prin raportare la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Avocatul Poporului reaminteşte faptul că, prin Decizia nr. 461/2014 a Curţii Constituţionale, a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, în ansamblul ei. Comparând textele din actul normativ constatat neconstituţional şi cele din art. II al ordonanţei de urgenţă criticate, Avocatul Poporului observă că unele conţin aceleaşi soluţii legale. În fine, Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este în contradicţie cu dreptul şi jurisprudenţa europeană în materia comunicaţiilor electronice şi nu asigură un cadru adecvat şi suficient de protecţie a datelor cu caracter personal de la dispoziţia administratorului SNUAU, conform legislaţiei europene în materie, măsura colectării însăşi fiind neadecvată în sensul depăşirii scopului propus - acela de sancţionare a apelanţilor abuzivi la Serviciul de urgenţă", a concluzionat sursa citată. 

AGERPRES

Subiecte în articol: avocatul poporului cartele prepay buletin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri