Noul Suveran Pontif a traversat întreaga piață într-un Mercedes alb decapotabil, cu stema papală pe laterale și scări roșii, același model de vehicul folosit anterior de predecesorul său, Papa Francisc.
Mașina se remarcă prin designul deschis, fără acoperiș, și scaunele din piele albă.
În timpul parcursului, Papa Leon s-a oprit de două ori pentru a binecuvânta câțiva nou-născuți, stând în picioare în mașina descoperită și salutând credincioșii adunați.
Mulțimea l-a ovaționat pe primul papă american din istorie, care a continuat traseul pe Via della Conciliazione, printre miile de oameni care se înghesuiau în zona din jurul Vaticanului.
După ce a ajuns la capătul străzii, papamobilul s-a întors și s-a îndreptat spre Bazilica Sfântul Petru, unde urmează să fie oficiată Liturghia de inaugurare a noului pontificat.
(sursa: Mediafax)