După traversarea cândva efervescentei Vama Veche - în prima vineri din noiembrie, fantomatică și neprimitoare -, la nici două sute de metri de la trecerea graniței, nu uita să plătești taxa pentru favoarea de a rula pe drumurile hărtănite (între Durankulak și Balcic) ale Bulgariei. O poți face și la chioșcurile fistichii instalate de vecinii noștri în primii lor metri de țară, dar cel mai simplu este să plătești online ori cu cardul, într-o căsuță stingheră, unde un aparat electronic îți eliberează documentul cât ai zice pește (pentru trei zile am achitat 26 de lei, bani ce acoperă de fapt o săptămână de periplu în „Țara gogoșarilor”). Odată stinse aceste obligații, ești liber să călătorești, fără a apăsa însă prea mult pedala accelerației, pe cei aproape 65 de kilometri întinși între România și Balcic sesizând nu mai puțin de șase echipaje de poliție (preocupate să-i amendeze pe șoferii prea îndrăzneți). Cu 60 km/oră în localități și 90/100 în afara lor, poți ajunge să bați liniștit în porțile Balcicului, fără să dai cu pixul peste procesele verbale ale „sticleților”.
Marie de Edinburgh ne-a deschis calea omletei
Înfășurat în mantia scurtă a zilei de toamnă târzie, Balcicul picotea în prima seară de vineri a lui Brumar precum turcii ghemuiți cândva lângă narghilea și ciobul cu cafea. În port, jos, pe la încheieturi, orașul respira ușor, în ritmul valurilor îmblânzite de digurile arcuite din calcar. „Buna seara! Poftiti, poftiti, ridicam imediat bariera!”, răzbate din pragul străduței înclinate spre nemărginirile apei și ale cerului vocea unui tânăr miop, plinuț, împrietenit mai degrabă cu limba română decât cu graiul lui Shakespeare. „Aveți camera Napoleon Bonaparte, 304”, izbucnește brusc, stârnind un vârtej de zâmbete stingherite de subțirimea glumei. În fața ușii camerei închiriate, hohotul de râs al bulgărașului de la recepție ne prinde din urmă: corsicanul pitic uns împărat peste mări și țări chiar ne privește provocator dinspre lipiciul unui afiș de doi metri. De altfel toate apartamentele acestui stabiliment se deschid prin treceri acoperite de postere uriașe din care Cristofor Columb, James Cook, Ecaterina a II-a ori Galileo Galilei te privesc insistent până ce le trântești ușa-n nas. În dimineața zilei următoare, chitiți să potolim frământările stomacului (mic-dejun minimalist: o omletă/un sendviș, plus o cafea și două pahare cu apă), aveam să facem cunoștință și cu Marie de Edinburgh (nu Maria de România, da?), regina care ne-a deschis ușa restaurantului. La Balcic toată lumea pune osul la treabă, de la vlădică până la opincă...
Fluturi de vopsea scorojită și semințe sparte
Scormonind prin orașul ascuns, suind și coborând scările lui de piatră pe sub care țâșnesc ici-colo pisoi costelivi cu ochii lipiți de somn și motani încovoiați de mustăți grele, ne-am dezmeticit în fața „Cuibului singuratic”, adăpostul Mariei în fața mâniei răzbunătoare a fiului Carol, care, odată cocoțat pe tronul României, și-a îndepărtat mama de cârma regatului. Pe mica plajă unde în vremurile bune tropăiau miniștri, pictori, muzicieni, generali, ambasadori, amanți ori arhitecți vizionari astăzi lucesc, înfipte în pari din lemn, fundurile verzi a zeci de sticle de bere, bizar omagiu adus artei și memoriei unei binefăcătoare a locului. Dinspre căsuța de bilete bătută mai mult de nepăsare decât de vântul cald ce suflă peste Balcic răzbat fluturi de vopsea scorojită și miasme de semințe sparte. „Un bilet, două, trei? Avem pachet special pentru familie”, mă întâmpină o bulgăroaică îndesată, cu chipul brăzdat de urme de vărsat și sclipiri rele. Întind cardul, dar femeia-cărăbuș mă repede într-o română bunicică: „Nu e «pioes» (n.r. - P.O.S. - sistem ce permite plata cu cardul bancar), nu e bun card la castel. Bani, trebuie dat bani, leva, lei, euro, orice. Nu este bani, înapoi doi kilometri până la oraș, apoi întoarce!”.
Baletul frunzelor cu câini în coadă
Doi îngrijitori amărâți cu trupuri prea slabe pentru salopetele verzi ce le acoperă neajunsurile îi țin isonul, rânjind și scuipând printre buzele crăpate cojile miezului de floarea-soarelui. Peste umbra albă a „Cuibului singuratic” aleargă albine și adieri parfumate de trandafiri galbeni, roșii, albi, roz, lila... Cascada pârâului pe care seniorii de odinioară ridicaseră mori și liane înflorite vântură acum aerul surprinzător de cald prin care aleargă, liberi și fericiți, patru dulăi grași. Când vântul horește-nspre frunzele de platan uscate, ridicând baletul lor delicat deasupra pietrelor îmbinate armonios sub formă de ulițe, câinii latră scurt, semn pentru dans și hârjoană. Din calea acestor palatini voioși se desfac, enervate, felinele, prezente cu zecile în cetatea atât de iubită cândva de Maria încât a lăsat scris ca inima-i de leoaică să-i fie ocrotită de-a pururi aici, la Stella Maris. N-a fost să fie însă...
Mărunțelul din Varna, îndrăgostit de Sibiu
Cafeaua savurată la oricare dintre cârciumile improvizate deasupra valurilor din portul calm al Balcicului e o plăcere apreciată, mai ales că oamenii, îmbunați parcă de atmosfera liniștită, sunt prietenoși și amabili. „E loc, e loc destul, veniți aici”, mă îndeamnă un bărbat scund cu fața arsă de soarele anilor de pribegie. Îngân un „Mulțumesc” slab, nehotărât în ce limbă să continui conversația. Cu țigara strânsă între degete, mă încurajează: „Sunt bulgar de aici, din Varna, dar vorbesc bine limba voastră. Cum așa? Păi, muncesc la o firmă de asigurări, pe centura Ploieștiului. Am mai bine de zece ani de când bat drumurile României, dar revin regulat acasă”. Dezvăluirea mărunțelului nu mă surprinde. În zona bătrânului Dionysopolis, toți bulgarii pe care i-am întâlnit - la hotel, la castel, de-a lungul promenadei ori pe plajele sălbatice dintre Balcic și Topola - vorbeau limba română mult mai bine decât engleza.
650 de euro pensie de la nemți
Balcic este astăzi pământ bulgăresc, dar inima lui, inclusiv cea culturală sau comercială, pulsează românește. „Veniți des aici, la noi?”, mă chestionează, amabil, bărbatul pirpiriu. Îl îndemn să vorbească în vreme ce mintea și ochii-mi scormonesc istoriile acestei Coaste de Argint care l-a uluit într-atât pe Ovidiu, poetul aflat în drum spre exilul lui de la Tomis, încât ar fi exclamat încântat la vederea ei: „O, oraș de pietre albe, te salut pentru frumusețea ta nemaivăzută!”. Din dreapta mea, glasul tabagic al omului răzbate blajin: „Dimităr mă cheamă, am lucrat cinșpe’ ani în Germania, voi lua pensie de la nemți. Mică, e drept - 650 de euro -, da’ e a mea, cu tot cu drepturile ce mi se cuvin în urma ei, adică asigurare medicală, de exemplu”.
Bulgarii și românii schimbă moneda
Cum a ajuns în România? „Așa-s mai aproape de casă, de mama, care a rămas singură la Varna. Tatăl meu a murit anul trecut, la 80 de ani, iar ea nu se poate obișnui singură. Ce să-i fac, nu mă lasă inima s-o las așa, doar cu câinele și pisica. Știi, stă la casă...”. Mă înduioșează acest bulgar mămos care-mi vorbește apoi despre biserica din Densuș, despre Sibiu - orașul lui favorit -, despre Brașov, despre România și amicii lui din Constanța. Ne despărțim zâmbind, nu înainte să-mi arunce peste umăr: „La noi se vorbește că la anu’ trecem la euro, da’ ce, românii și bulgarii au salariile nemților sau francezilor? Ce să mai spun de pensii… Mama, sărmana, a muncit toată viața și n-are patru sute de euro întregi pensie. Bătaie de joc”.
Inscripția lui Akornion
În anticul Dionysopolis a fost descoperit cel mai important izvor istoric relaționat cu puternicul rege dac Burebista, o frescă din anul 48 î. Hr. intitulată de arheologi „Inscripția lui Akornion”, în fapt un decret de cinstire a cetățeanului Akornion aflat, ca sol, în slujba monarhului get și trimis inclusiv în întâmpinarea lui Pompei, în timpul războiului civil roman. De altfel, în acea perioadă tulbure, când la Roma urma să se decidă trecerea de la republică la despotism, Burebista, implicat de partea lui Pompei în lupta pe care acesta a purtat-o cu Cezar, a și ocupat orașul Dionysopolis.
530 de lei costă două nopți de cazare în Balcic, într-un hotel de trei stele aflat pe malul mării (cu mic-dejun inclus).
120 de lei este taxa de acces la castelul și la grădinile reginei Maria, suma reprezentând o ofertă gândită de bulgari pentru familiile cu copii.
Atenție! Pentru vizitarea grădinilor și a „Cuibului singuratic” ai nevoie de bani peșin - leva, lei sau euro. Biletele de acces nu se pot achita cu cardul ori prin vreo aplicație financiară descărcată pe telefonul inteligent.
11.610 suflete locuiesc în Balcic, dintre aceștia 68,18% fiind bulgari, 14,77 turci, 8,21% romi și restul de origine necunoscută (potrivit unui recensământ din 2011).