Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Banca americană Goldman Sachs și-a dublat profitul în T2/2024

Banca americană Goldman Sachs și-a dublat profitul în T2/2024

de Redacția Jurnalul    |   

Unitatea de tranzacţionare a Goldman Sachs Group Inc. a reuşit să genereze o creştere a veniturilor în al doilea trimestru, raportează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Atât comercianţii de titluri cu venit fix, cât şi cei de acţiuni au depăşit estimările analiştilor, în timp ce o redresare a activităţii pe pieţele de capital a contribuit la obţinerea unor rezultate peste aşteptări în majoritatea operaţiunilor de pe Wall Street ale companiei.

Totuşi, într-un mod surprinzător, compania a încasat mai puţine comisioane din aranjarea fuziunilor decât JPMorgan Chase & Co. Goldman tinde să conducă industria în această activitate şi rareori rămâne în urma rivalului său.

Chiar dacă tot mai multe întreprinderi sunt în căutare de tranzacţii, apropierea alegerilor din SUA ar putea întârzia şi mai mult revenirea la ritmul de creştere din domeniul fuziunilor înregistrat în ultimii ani. Activitatea este deosebit de importantă pentru Goldman, deoarece firma a încercat să îşi pună în valoare banca de investiţii şi activitatea de gestionare a activelor în creştere, după ce a renunţat la o extindere în domeniul serviciilor bancare pentru consumatori.

Veniturile din al doilea trimestru au fost de aproape trei ori mai mari decât cele înregistrate de Goldman în urmă cu un an, când a fost afectată de pierderi în investiţiile imobiliare, unitatea de servicii bancare pentru consumatori aflându-se în mijlocul unei încetiniri a activităţii de tranzacţionare la nivelul întregii industrii. Venitul net a fost de 3,04 miliarde de dolari, la venituri de 12,7 miliarde de dolari în cele trei luni înregistrate până la 30 iunie.

Acţiunile companiei cu sediul în New York au crescut cu 24% în acest an, ajungând vineri la un maxim istoric de 479,88 dolari.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: goldman sachs profit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri