Jurnalul.ro Ştiri Observator Banca Mondială, raport sumbru în privința României: Rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din UE

Banca Mondială, raport sumbru în privința României: Rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din UE

de Redacția Jurnalul    |   

Raport dezastruos al Băncii Mondiale despre situaţia economică şi socială: avem o dezvoltare minimă, pe care majoritatea populaţiei nu o simte. Ţara este părăsită de cei mai buni oameni, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din UE.

La 33 de ani după Revoluţie, după investiţii străine de 100 mld. euro şi cu o creştere a PIB-ului de 10 ori, România, ţară UE de 16 ani şi NATO de 19 ani, este părăsită de cei mai buni oameni, are un sistem de educaţie care nu pregăteşte viitoarea forţă de muncă, un sistem financiar insuficient dezvoltat, nu sprijină suficient mediul privat, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană, scrie Ziarul Financiar.

Criticile şi constatările sunt făcute de una dintre instituţiile financiare interna­ţionale cu o reputaţie renumită, care nu pot fi puse la îndoială, instituţie care a ghidat paşii României în evoluţia din ultimii ani: Banca Mondială, care a intervenit în toate aspectele economiei, a încurajat privatizarea companiilor de stat, a finanţat şcoli şi a cerut reforme în aproape toate sectoarele economiei. După 33 de ani de la Revoluţie, constatările sale amare sunt un mare semn de întrebare cu privire la dezvoltarea viitoare a României.

Aşadar, raportul Băncii Mondiale susţine că, în continuare, principalele constrângeri care împiedică creşterea productivităţii şi prestarea serviciilor publice sunt legate de guvernanţă şi de calitatea instituţiilor.

Migraţia, caracteristicile de bază ale pieţei muncii şi deficitele de competenţe afectează cantitatea, calitatea şi productivitatea forţei de muncă.

„Întrucât românii care emigrează sunt de obicei mai tineri şi cu un nivel de educaţie mai ridicat decât populaţia rămasă, societatea românească îmbătrâneşte şi suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume.“

Principalele probleme identificate de Banca Mondială:

  • Rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană
  • Inegalitatea rămâne ridicată
  • Deficit de angajaţi calificaţi şi fricţiuni pe piaţa muncii
  • Îmbătrânirea populaţiei
  • Instituţii insuficient dezvoltate
  • Un sector financiar insuficient dezvoltat
  • Un mediu de afaceri sprijinit insuficient.
Subiecte în articol: Banca Mondiala raport românia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri