Jurnalul.ro Ştiri Externe Banii europeni pentru guverne ar trebui condiţionaţi de prevederile fiscale (Consiliul Fiscal European)

Banii europeni pentru guverne ar trebui condiţionaţi de prevederile fiscale (Consiliul Fiscal European)

Punerea în aplicare a normelor fiscale ale Uniunii Europene s-ar îmbunătăţi dacă plăţile de la bugetul UE s-ar baza pe respectarea limitelor de împrumut în loc de ameninţarea lipsită de conţinut a sancţiunilor, susţine Consiliul Fiscal European (FEB), transmite Reuters. 

Înfiinţat la finele lui 2015, Consiliul Fiscal European este un organism consultativ pe lângă Comisia Europeană care va evalua implementarea normelor bugetare stabilite în Pactul de Stabilitate şi Creştere şi va sugera o poziţie comună în domeniul fiscal. 

"Credibilitatea şi eficacitatea normelor fiscale depinde şi de executarea lor. Prevederile existente cu privire la sancţiuni în Pactul de Stabilitate şi Creştere s-au dovedit a fi imposibil de pus în practică. O alternativă promiţătoare la sancţiuni este să fie utilizată mai eficient relaţia de condiţionalitate cu bugetul UE", a apreciat miercuri Consiliul Fiscal European în primul său raport. 

În conformitate cu abordarea propusă de Consiliul Fiscal European, o ţară ar fi eligibilă pentru fonduri de la UE dacă respectă politicile convenite sau realizează anumite rezultate. În caz contrar, fondurile de la UE ar putea fi suspendate. 

Însă, această abordare ar putea fi luată în considerare numai pentru următorul ciclu bugetar UE, care începe în 2021. 

Consiliul Fiscal European a apreciat că ideea legării accesului la fondurile UE de respectarea normelor UE ar ajuta şi în discuţiile cu privire la viitorul finanţelor UE, care implică ideea unui buget comun pentru zona euro. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri