Jurnalul.ro Ştiri Observator Bărbat arestat, după ce ar fi agresat sexual o femeie în apropierea unui parc din Sectorul 5

Bărbat arestat, după ce ar fi agresat sexual o femeie în apropierea unui parc din Sectorul 5

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 34 de ani a fost reținut și apoi arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o femeie în apropierea unui parc din Sectorul 5 al Capitalei.

Polițiștii de la Secția 17 Poliție au fost sesizați, marți, de o femeie cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.00, ar fi fost urmărită de către un bărbat, din zona unei treceri de pietoni, până în proximitatea unui parc, din Sectorul 5. Ulterior, acesta ar fi agresat-o sexual, în repetate rânduri, după care a părăsit zona. La scurt timp, bărbatul ar fi revenit la persoana vătămată și ar fi continuat agresiunea.

Sosiți la fața locului, polițiștii au depistat, în imediata apropiere, un bărbat de 34 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Bănuitul a fost imobilizat și dus la audieri, iar în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală în formă continuată.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: agresiune sexuala parc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri