Jurnalul.ro Ştiri Externe Alcoolul face ravagii: Un bărbat în stare de ebrietate a încercat să fure trupul îmbălsămat al lui Lenin!

Alcoolul face ravagii: Un bărbat în stare de ebrietate a încercat să fure trupul îmbălsămat al lui Lenin!

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat din Moscova, aflat în stare de ebrietate, a încercat să fure trupul îmbălsămat al fondatorului Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, a anunţat agenţia de presă rusă TASS, citată de DPA.

Bărbatul a escaladat luni dimineaţă barierele din faţa Mausoleului aflat în Piaţa Roşie din Moscova şi a încercat să pătrundă apoi în clădirea puternic păzită, situată din afara zidurilor Kremlinului. El a fost arestat la intrare.

Paramedicii l-au diagnosticat pe bărbat cu o tulburare mintală cauzată de alcoolism.

Mausoleul teoreticianului comunist, care a murit în 1924, a fost considerat un important obiectiv turistic în perioada sovietică, când milioane de oameni au vizitat memorialul.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, au existat mai multe proiecte pentru ca Lenin să fie înhumat într-un mormânt obişnuit, dar acele planuri nu au fost niciodată realizate.

Subiecte în articol: alcoolism rusia trupul lui Lenin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri