Potrivit ISU Bihor, pompierii au fost sesizați vineri la prânz cu privire la faptul că un bărbat a fost prins sub un lift, în Mina Băița.
La fața locului au fost trimise o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și elicopterul SMURD.
Paramedicii au acordat victimei, care fusese adusă la suprafață de mineri, primul ajutor calificat și au transportat-o, în stare gravă, la Nucet, pentru a o preda echipajului medical de pe elicopterul SMURD.
Bărbatul a intrat ulterior în stop cardio-respirator și, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.
(sursa: Mediafax)