Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat reținut pentru viol și pornografie infantilă. Victima lui are 14 ani

Bărbat reținut pentru viol și pornografie infantilă. Victima lui are 14 ani

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Olt pentru viol și pornografie infantilă. Victima lui are 14 ani.

Potrivit IPJ Olt, polițiștii și procurorii DIICOT Olt au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 33 de ani, cercetat pentru viol asupra unui minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.

Din cercetări a reieșit că, în intervalul iulie-august 2024, acesta ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu o victimă, în vârstă de 14 ani, context în care ar fi realizat cu telefonul mobil fotografii care înfățișau minora în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, ar fi distribuit aceste fotografii către alte persoane.

Bărbatul a fost reținut de procurorii DIICOT, iar vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bărbat viol pornografie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri