Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbatul suspectat că și-a ucis soția era cercetat pentru viol și lipsire de libertate

Bărbatul suspectat că și-a ucis soția era cercetat pentru viol și lipsire de libertate

de Redacția Jurnalul    |   

Bărbatul de 42 de ani suspectat că și-a înjunghiat mortal sâmbătă soția era cercetat pentru viol și lipsire de libertate.

IPJ Teleorman precizează că în 22 septembrie împotriva bărbatului a fost emis, de către polițiști, un ordin de protecție provizoriu.

Ulterior, în 26 septembrie, împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție, de către Judecătoria Turnu Măgurele, pentru o perioadă de 6 luni. „În ambele situații, victima nu a dorit montarea unui sistem de monitorizare electronică, în cauză polițiștii desfășurând activitățile specifice conform cadrului legal în vigoare”, arată Poliția Teleorman.

Polițiștii au făcut și precizări privind sesizările anterioare primite. Astfel, în 25 septembrie, polițiștii au fost sesizați, de un bărbat, despre faptul ca ginerele său ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu. „Polițiștii au stabilit că cele sesizate nu se confirmă, apelantul fiind sancționat contravențional”, arată IPJ Teleorman.

În 22 octombrie, polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat, despre faptul că ginerele său îl amenință. „Aspectele sesizate nu s-au confirmat, apelantul fiind sancționat contravențional”, potrivit poliției.

„În 24 octombrie, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, despre faptul că are o altercație cu ginerele său. La aceeași dată, în jurul orei 17:20, persoana reclamata (bărbat de 42 de ani) a apelat S.N.U.A.U. 112, sesizând faptul că o persoană aruncă cu pietre în autoturismul său. Aspectele au fost verificate, iar primul apelant a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, susțin polițiștii.

În 25 octombrie, polițiștii au fost sesizați, prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, de către un bărbat, despre faptul că ar fi fost agresat fizic de tatăl ginerelui său. „Aspectele sesizate au fost verificate și soluționate prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale față de bărbatul reclamat, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Persoana vătămată nu a dorit să depună plângere penală”, mai arată IPJ Teleorman.

Totodată, în 26 septembrie, polițiștii au fost sesizați de femeia de 25 de ani, despre faptul că soțul ei ar fi încălcat ordinul de protecție, prin aceea că ar fi luat-o cu forța dintr-un parc, din municipiul Turnu Măgurele, ar fi bagat-o în autoturismul său, ar fi mers în extravilanul municipiului, unde ar fi blocat ușile autovehiculului și ar fi întreținut cu aceasta relații sexuale, împotriva voinței sale. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, încălcarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție și violență în familie, iar în urma cercetărilor efectuate împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu-Măgurele, nu au rezultat date care să conducă la dispunerea unor măsuri preventive”, arată Poliția.

O femeie de 25 de ani, care se afla pe stradă împreună cu fiul ei de 3 ani, în comuna Beciu, județul Teleorman, a fost înjunghiată mortal de soțul ei. Acesta a fost găsit de polițiști la locuința părinților săi, după ce și-a provocat răni la mâini și la gât.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: viol lipsire libertate ucis sotie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri