Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bătălia chioşcurilor deraiază metroul

Bătălia chioşcurilor deraiază metroul

de Cristian Anton    |   

Un tren de metrou cu 2.000 de călători la bord a fost la un pas de a deraia, în urmă cu două săptămâni, în urma unei defecţiuni apărute la sistemul de direcţie, a declarat Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM). Afirmaţia extrem de gravă a liderului de sindicat vine în contextul protestelor pe care angajaţii Metrorex le desfăşoară cu privire la problemele metroului, dar şi a contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale din subteran, deţinute de sindicat, care sunt pe cale să expire.

„Un boghiu la un tren este, ca să explic mai bine, cum este direcţia la maşină, este ca şi cum ai pierde direcţia unei maşini. Trenul ar fi putut deraia, ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat. Riscurile sunt mari, pentru că mediul este închis. Erau în acel moment circa 2.000 de călători, pentru că era oră de vârf, riscau să-şi piardă viaţa acolo. Este un eveniment pe care îl semnalăm, pentru că este fără precedent în metroul bucureştean, timp de 39 de ani”, a spus Rădoi. 

Ion Rădoi a anunţat că, după 17 octombrie, când expiră contractul colectiv de muncă, sindicatele vor declanşa greva generală dacă solicitările lor nu sunt rezolvate

El a adăugat că acest lucru s-a întâmplat acum două săptămâni, iar, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un incident similar, însă la un tren care era în curs de a se retrage şi nu circula cu călători. 

Afacerea de milioane a sindicaliştilor

Întrebat de ce există riscul acestor accidente, el a răspuns: „Pentru că acei oameni care fac licitaţiile pentru trenuri, care fac recepţia trenurilor şi trebuie să fie atenţi la tot din punct de vedere tehnic, sunt interesaţi de ei, nu de metrou, nu de români şi România. Nu ţin cont de faptul că este o unitate subvenţionată şi că sunt banii românilor acolo. Ei pun, din punctul meu de vedere, carul înaintea boilor, interesul lor, nu interesul României şi al responsabilităţii pe care o au”. Dezvăluirile uluitoare ale liderului de sindicat pot fi privite şi prin spectrul unui şantaj, în contextul în care toamna aceasta expiră contractul de închiriere a spaţiilor comerciale din metrou, afacere care aduce milioane de euro sindicatului condus de Ion Rădoi.
 

Subiecte în articol: chioşcuri metrou
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri