Autoritățile române îi duc cu preșul pe reprezentanții UNESCO și le ascund dezastrul din siturile înscrise în Patrimoniul Mondial. Deși aproape că am distrus definitiv Cetățile Dacice din Munții Orăștiei clasate ca fiind de importanță planetară, peste graniță ne lăudăm cu investiții care de fapt nu există.
Acum 2000 de ani pe meleagurile noastre trăia un popor misterios de războinici, greu de descifrat și de istoricii de atunci care se întreceau în cuvinte mari când trebuia să îi descrie. Se îmbrăcau ca nimeni alții, se rugau ca nimeni alții, se luptau ca nimeni alții, dar mai ales construiau ca nimeni alții. Din motive nedeslușite nici astăzi, strămoșii noștri și-au ridicat într-un timp foarte scurt cele mai importante fortărețe concentrate în Munții Orăștiei în zone inaccesibile, unde viața e vitregă, unde iarna trece greu iar verile sunt tot timpul prea scurte. de astăzi. Pe vremea când strămoșii aceștia construiau templu lângă templu și puneau piatră lângă piatră să înalțe ziduri de apărare, nimeni nu avea cum să știe că nu romanii vor fi cei care vor rade de pe fața pământului localitățile, ci un popor nou: românii, două milenii mai târziu.
Istorie îngropată cu voie de Sus
Anul 1996. O comisie de specialiști de la UNESCO urcă pieptiș culmile împădurite ale Munților Orăștiei pentru a vedea ceea ce se credea a fi ceva nemaiîntâlnit până atunci: o serie de fortărețe construite după „o fuziune a tehnicilor și conceptelor arhitecturii militare”. După o analiză amănunțită au decis în unanimitate ca șase cetăți dacice să intre în lista onorantă a monumentelor din Patrimoniul Comun al Umanității. „Dealul fortificat și succesorul lui mai evoluat, oppidum, au fost caracteristice pentru epoca târzie a fierului in Europa și cetățile dacice sunt exemple excepționale ale acestui tip de fortificații. Regatul geto-dac din mileniul I d. chr. a atins un nivel excepțional socio -economic și cultural simbolizat prin acest grup de cetăți”, se arăta atunci în motivarea deciziei luate de UNESCO.
Însă din acel moment autoritățile române ar fi trebuit să facă investiții uriașe pentru a conserva monumentele. Lucru care nu s-a întâmplat în cinci din cele șase cetăți. Așa că astăzi monumentele abia dacă se mai văd îngropate în boscheți, zidurile de apărare ridicate după metoda unică în lume,„murus dacicus”, sunt încălecate de arbori uriași care au crescut în zeci de ani și a căror rădăcini desprind continuu blocuri de piatră din monumente. Braconierii de aur dacic au scos din pământ cam tot ce era de scos profitând de lipsa de pază la majoritatea cetăților. Ravagii au făcut și turiștii aprinzând focul pe monumente și lăsând în urmă munți de gunoie.
Muzeul minunat care lipsește cu desăvârșire
Este uluitor cum în toată această indiferență crasă românească, cei de la UNESCO încă mai păstrează aceste cetăți în Patrimoniul Mondial, deși monumentele sunt pe care de dispariție o dată cu turiștii. Dar am descoperit și o eventuală explicație: cineva de la noi îi minte cu nerușinare pe cei de la forul internațional. Căci într-un raport aflat pe site-ul Patrimoniului Mondial aflăm că cineva a transmis că la cetățile dacice totul e roz și frumos. De pildă se zice că drumurile către monumente sunt adecvate și accesibile mijloacelor de transport. În realitate accesibilitatea în unele locuri e imposibilă chiar și pentru cele mai puternice mașini de teren. Apoi în același document ni se spune că acolo pot fi găsite broșuri și alte materiale informative despre locurile ajunse în patrimoniul UNESCO. Dar cea mai evidentă minciună e de departe asta: la Sarmizegetusa ar ar exista un muzeu în sit, care mai e și catalogat drept „adecvat”. Verificările noastre din teren arată că muzeul a dispărut înainte să existe. Pe responsabilul științific al locului, arheologul Gelu Florea, îl apucă râsul când aude de existența pe hârtie a acestui muzeu: „Am dori să amenajăm un muzeu virtual dar sigur că trebuie să vedem lucrurile astea în etape, în condițiile în care știm cum merg finanțările la noi. Ar putea fi o construcție relativ simplă care să se includă în peisaj și care să adăpostească hardurile și softurile și în care turistul să poată să vadă zona sacră (de la Sarmizegetusa n.r.) reconstituită virtual”.
Lunga listă de minciuni
Am încercat să aflăm cine trimite informațiile otrăvite la UNESCO și am ajuns la un arheolog de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane de la Deva, Cătălin Cristescu. El spune că a completat niște hârtii pentru UNESCO, dar că niciodată nu a afirmat ceva ce nu există în realitate: „De ce se spune că există muzeu în sit la Cetățile Dacice?”, îl întrebăm. „Nu am nici cea mai vagă idee”. „Vă asumați acest raport?”. „Dacă numai numele meu apare pe el, da, nu am ce sa fac, dar eu nu am pus ca există muzeu la Sarmizegetusa. Eu tocmai fusesem numit site manager la cetăți și practic eu am completat o anumita porțiune din chestionar”.
Dacă UNESCO ar afla despre cum ne-am bătut joc de fortărețele din Patrimoniul Mondial, ar putea să decidă sancțiuni usturătoare așa cum s-a mai întâmplat în cazuri din alte țări. „De multe ori s-a ajuns ca monumentul să fie scos din listă”, amintește Cristescu. „Există riscul ăsta în privința cetăților dacice?”. „Există riscuri, dar acest risc nu este materializat într-o atitudine oficială a UNESCO”.
Documente din arhiva Guvernului arată că de fapt noi cu una ne lăudăm peste hotare și alta arătăm la noi acasă. La Institutul Național al Patrimoniului există un raport care prezintă succint adevărata situație a Cetăților Dacice din Munții Orăștiei: „La fortificația dacică de la Costești-Blidaru accesul la cetate este doar pe jos, 2 km, pe un drum greoi, neamenajat și lipsit de pază și întreținere. Lipsa de pază și supraveghere a cetăților este un factor de risc maxim pentru păstrarea autenticității și a stării de conservare a acestora. Cetatea dacică de la Bănița este aproape inaccesibilă, impracticabilă pentru un necunoscător. Din păcate, monumentele abia se mai văd pe teren; nu s-a mai intervenit deloc în ultimii zeci de ani. La cetatea Piatra Roșie, elementele de vegetație care au crescut nepermis de mult peste zidurile cetății, pun în pericol integritatea și planimetria acestor ziduri”.
Într-un document oficial, autorităţile române spune că, la Sarmizegetusa ar ar exista un muzeu în sit, care mai e și catalogat drept „adecvat”. Verificările noastre din teren arată că muzeul a dispărut înainte să existe.
„Dealul fortificat și succesorul lui mai evoluat, oppidum, au fost caracteristice pentru epoca târzie a fierului in Europa și cetățile dacice sunt exemple excepționale ale acestui tip de fortificații. Regatul geto-dac din mileniul I d. chr. a atins un nivel excepțional socio -economic și cultural simbolizat prin acest grup de cetăți”, motivarea deciziei UNESCO.
6 cetăţi dacice din Munţii Orăştiei sunt înscrise pe site-ul Institutului Patrimoniului Român ca făcând parte din „marea familie” UNESCO
Cetățile Umanității sunt de fapt ale nimănui
Cu excepția Sarmizegetusa care a fost preluată în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, celelalte cetăți nu au un proprietar care să își asume cu adevărat repsonsabilitatea și investițiile în zonă. „Din păcate, lipsa unui administrator de drept asupra cetăților dacice din Munții Orăștiei face ca acestea să nu poată fi administrate, păzite și întreținute în mod constant și civilizat. Este și motivul pentru care din anul 2004 INP nu a mai putut să aloce fonduri pentru restaurarea și consolidarea acestor cetăți. Nici un fel de fonduri publice și private nu pot fi alocate in lipsa unui proprietar de drept”, se arată într-un raport al Institutului Național al Patrimoniului. Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, a crede că singura salvare a cetăților poate veni doar după preluarea acestora în administrarea Consiliului Județean după ce instituția
locală a demonstrat în cazul Sarmizegetusa regia că e în stare să administreze și să facă investițiile necesare. De altfel recent ministrul Culturii Corina Șuteu a promis că va face tot posibilul ca celelalte cetăți din Hunedoara să fie preluate de autoritățile județene.