Jurnalul.ro Special Anchete Marele constructor al „Epocii Băsescu”, reconectat la bani de Emil Boc

Marele constructor al „Epocii Băsescu”, reconectat la bani de Emil Boc

de Ion Alexandru    |   

După o pauză de mai mulți ani în afacerile cu statul, compania controlată de un fost consilier local PDL din Turda, care pe vremea guvernării „portocalii” a fost lider al contractelor cu statul, și-a reluat acest obicei.

MBS Group SRL, unde fostul politician Gabriel Silagyi deținea, în 2014, 60% din capitalul social, conduce o asociere de companii care a primit, recent, de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, păstorită de fostul premier PDL Emil Boc, un contract de 140 de milioane de lei pentru construirea unui complex de bazine de înot în cartierul Borhanci. Investiția constă într-un bazin de înot olimpic, într-un bazin pentru scufundări, într-un bazin pentru copii și începători, într-o zonă de agrement și în vestiare. Afacerea a fost anunțată chiar de Emil Boc, în vara anului trecut. MBS Group, compania care este liderul asocierii adjudecătoare, a primit, în perioada 2008-2012, de la ministerul condus de Elena Udrea, dar și de la alte entități ale statului, contracte de peste 122 milioane de euro, pentru construcția de patinoare, săli de sport și bazine de înot. Soția omului de afaceri Gabriel Silagyi a activat, după alegerile prezidențiale din 2009, ca expert chiar la Ministerul Dezvoltării.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, preciza, în vara anului trecut, că proiectul este vital pentru cartierul Borhanci, deoarece prevede construirea unui HUB care să includă o creșă, o grădiniță, școală gimnazială cu sală de sport, un liceu cu laboratoare și sală de sport, bazinul olimpic la care ne vom referi, astăzi, pe larg, o bază sportivă, o pădure-parc și infrastructura edilitară. Iar valoarea totală a investiției s-ar ridica la aproape 100 de milioane de euro, cu bani europeni, de la bugetul local și din alte surse.

Ceea ce anunța edilul în vară a început să se concretizeze în toamnă. Mai exact, la data de 2 septembrie 2022, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare, prin intermediul căruia făcea cunoscută intenția de a contracta servicii de proiectare și de execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Bazin de înot și echipare tehnico-edilitară în cartierul Borhanci”. Este vorba despre lucrări care trebuie finalizate, potrivit acestui anunț, în 18 luni de la demararea lor, valoarea estimată a costurilor fiind de 127.014.505 lei fără TVA. 

Citând din vastul caiet de sarcini care a stat la baza acestei achiziții, aflăm că proiectul general de investiții constă în două obiective de interes, care compun dezvoltarea infrastructurii educaționale și de sănătate (în care se va regăsi și un centru de excelență pentru protonoterapie), pe de o parte, și dezvoltarea infrastructurii sportive, pe de altă parte, aici intrând bazinul de înot și o bază sportivă, la care se adaugă o pădure-parc.

 

Bazin pentru sărituri, bar și clădire administrativă

 

Din același document, mai aflăm că acest bazin de înot olimpic se va întinde pe un lot din cele 20 care vor fi folosite pentru dezvoltarea proiectului, investiția specifică având în vedere construirea unui bazin de înot cu capacitate de 1.000 de spectatori ce cuprinde bazinul de înot olimpic, un bazin olimpic pentru scufundări, un bazin pentru inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și o zonă administrativă.

Mai exact, proiectul propus se constituie dintr-o clădire care va avea funcțiunea generală de construcție sportivă, cu cinci zone. Prima este zona destinată competițiilor, care va cuprinde bazinul olimpic (25 metri X 50 metri și 2,4 metri adâncime), bazinul de sărituri (20 metri X 25 metri și 5 metri adâncime), o platformă pentru sărituri (de la 1, 3, 5, 7 și 10 metri), la care se adaugă gradene pentru 1.000 de spectatori.

Cea de-a doua zonă este destinată agrementului și cuprinde un bazin de înot pentru copii și începători, cu aria de 370 metri pătrați și adâncimea de maximum 1,3 metri, la care se adaugă două zone de jacuzzi. Plaja piscinei va fi dotată cu șezlonguri, dușuri, un bar, mese cu scaune și va avea acces direct către terasele exterioare.

Zona de vestiare va cuprinde vestiare de agrement, împărțite pe sexe, vestiare de agrement pentru copii, împărțite pe sexe, vestiare pentru sportivi, împărțite pe sexe, grupuri sanitare și dușuri. De asemenea, va exista o intrare separată pe fațada vestică, la nivelul vestiarelor, pentru a separa fluxul de sportivi de fluxul publicului, pe durata competițiilor.

O altă zonă este cea de intrare pentru agrement, care va include o recepție, grupuri sanitare și un magazin pentru articole sportive, la care se adaugă zona de acces pentru public, care, de asemenea, va conține gradene și grupuri sanitare.

 

Au bătut palma pe 17 martie

 

Pentru atribuirea acestui contract, primăria lui Emil Boc a organizat o licitație deschisă, impunând ca și criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț. La această procedură de achiziție, a fost primită o singură ofertă admisibilă, ofertă depusă de o asociere de companii.

Este vorba despre trei firme, liderul fiind SC MBS Group SRL, iar ceilalți asociați fiind Poliart SRL, respectiv SC Asa Cons România SRL. Contractul a fost atribuit pe data de 17 martie 2023, la un preț final negociat de 117.488.417,59 de lei fără TVA, respectiv de 139.811.216,93 de lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă nu mai puțin de 28.532.901,4 euro.

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), SC Poliart SRL este o companie din Oradea, controlată de familia Iuliu, Veronica și Daniel Tivadar-Ianceu. Cât despre SC Asa Cons România SRL, aceasta este deținută de ASA Epitoipari KFT din Budapesta, reprezentată de cetățeanul român Bogdan Octavian Bulgaria, din Cluj-Napoca. Acesta este soțul Sabinei Juliana Bulgaria, referent superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică Cluj.

 

Avalanșă de contracte cu statul, pe vremea când Emil Boc se afla la Palatul Victoria

 

Am lăsat la urmă acționariatul liderului asocierii care a pus mâna pe contractual scos la mezat de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, deoarece SC MBS Group SRL este o companie care, în perioada guvernării „portocalii”, când la Palatul Victoria se afla chiar Emil Boc, aceasta a reușit să obțină numeroase contracte cu statul, totalizând o cifră de afaceri de peste 122 milioane de euro. Aceste afaceri au fost derulate, îndeosebi, cu ministerul Dezvoltării Regionale și cu Compania Națională de Investiții, când la conducerea ministerului s-au aflat, mai întâi, Vasile Blaga și, ulterior, Elena Udrea.

La fel de spectaculoasă era, la acel moment, și structura acționariatului companiei. Până în 2014, acționarul majoritar al SC MBS Group era Gabriel Silagyi (FOTO), din Turda, membru PDL și consilier, în perioada 2008-2012, în Consiliul Local Turda. În prezent, Silagyi este asociat în aceeași firmă, însă nu mai controlează, oficial, capitalul social din postura de acționar majoritar.

Conform datelor ONRC, în 10 iunie 2022, structura acționariatului acestei companii era compusă din Gabriel Silagyi, Ioan Anca, Gheorghe Lucian Baciu și Septimiu Cristian Medrea. 

 

Filiera democrat-liberală

 

Imediat după ce PDL a pierdut guvernarea, „Jurnalul” a luat la puricat contractele pe care regimul „Băsescu” le-a încheiat în perioada în care s-a aflat la putere. Descopeream atunci că Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, la conducerea căruia s-au aflat, mai întâi, Vasile Blaga și, după alegerile prezidențiale din 2009, Elena Udrea, a contractat, atât direct, cât mai ales prin Compania Națională de Investiții, lucrări de peste 700 de milioane de euro. Cea mai mare parte dintre aceste lucrări contractate vizau construcția de patinoare, săli de sport și terenuri de sport, iar mulți bani au plecat, atunci, către clientela de partid.

În noianul de companii contractate cu acest prilej, se regăsea, la loc de frunte, SC MBS Group SRL, controlată de consilierul local PDL Gabriel Silagyi. Spre exemplu, în 26 aprilie 2008, Primăria Municipiului Brașov, condusă, la acel moment, de un alt ex-PDL-ist, George Scripcaru, a încheiat cu această firmă cu contract de 26,66 milioane de lei cu TVA, pentru execuția patinoarului artificial din cartierul Tractorul. Apoi, acest contract a fost suplimentat cu încă 30,12 milioane de lei cu TVA. Dar, în 9 iulie 2009, Compania Națională de Investiții a decis să preia structura patinoarului de la Brașov și a mai încheiat cu MBS Group SRL un contract de 41,63 de milioane de lei cu TVA.

Tot în 2009, Compania Națională de Investiții a contractat aceeași firmă, pentru 12 milioane de lei cu TVA, pentru construcția Complexului Sportiv de Natație din Otopeni. 

 

Fără număr

 

Deși Emil Boc îndeplinea funcția de prim-ministru, Primăria Cluj-Napoca a mai derulat afaceri cu aceeași societate și când instituția era condusă de „înlocuitorul” Sorin Apostu. La 10 iulie 2010, dar și în august 2011, municipalitatea a parafat cu MBS Group SRL contracte de 2,3 milioane de lei cu TVA pentru furnizarea unor echipamente de joacă, piese de schimb pentru fitness în aer liber și alte asemenea. Între 2009 și 2011, firma lui Silagyi a mai derulat cu Consiliul Județean Cluj patru contracte, în valoare de 64,4 milioane de lei cu TVA, pentru modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – IC Ponor.

Mai departe, în perioada care a urmat, SC MBS Group SRL, dar și o altă companie controlată de Silagyi, Vest Sport SRL, au mai derulat alte contracte. Spre exemplu, între 2010 și 2014, Consiliul Județean Bihor a derulat cu prima firmă șase contracte în valoare de 80,2 milioane de lei cu TVA pentru amenajarea și reabilitarea Drumului Județean DJ 763.

Clubul Sportiv Olimpia din București a încheiat, de asemenea, cu firma lui Silagyi, în perioada 2009 – 2021, două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor de închidere, reabilitare și modernizare a bazinului de polo, în valoare de 13,4 milioane de lei cu TVA.

Societatea a mai derulat, de asemenea, contracte cu Aquatim SA Timișoara (28 de milioane de lei cu TVA), cu Primăria Comunei Crângurile (38 de milioane de lei cu TVA) sau cu E-On Gaz Distribuție (252.000 de euro).

 

Soția, la Ministerul Dezvoltării, după alegerile prezidențiale din 2009

 

După câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2009 de către Traian Băsescu şi după preluarea Ministerului Dezvoltării Regionale de către protejata acestuia, Elena Udrea, soţia lui Gabriel Silagyi, Natalia Valeria Silagyi, se angajează în noul Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe funcţia de expert evaluare – examinare contracte. Natalia a activat în minister în perioada 2010 – mai 2012, când Guvernul PDL a fost dat jos, prin moţiunea de cenzură iniţiată de USL. 

Din ultima declaraţie de avere a soţiei consilierului afacerist, aflăm că Natalia Valeria Silagyi a deţinut, în perioada 2011-2012, funcţia de consilier pe probleme de evaluare – examinare în cadrul Direcţiei Monitorizare Proiecte al MDRT. În această perioadă, firma soţului, MBS Group SRL, derula cu Compania Naţională de Investiţii contracte totale, potrivit declaraţiei de interese depuse în anul 2011 de către consilierul local de la Turda, în valoare de 116,86 milioane de lei cu TVA (21,21 milioane de euro), contractate cu un an înainte.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: bazin inot contract stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri