Jurnalul.ro Ştiri Locale Beat, fără permis, cu polițistul pe capotă 

Beat, fără permis, cu polițistul pe capotă 

de Redacția Jurnalul    |   

 Un tânăr de 22 de ani a lovit cu mașina un polițist aflat în timpul serviciului și a fugit de la locul accidentului, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Totul a început când un echipaj al Poliției Orașului Măcin, județul Tulcea, a observat un autoturism suspect.

Agenții au avut motive să creadă că mașina circula cu plăcuțe de înmatriculare provizorii expirate și că șoferul nu avea permis de conducere. În consecință, polițiștii au activat semnalele acustice și luminoase, cerând șoferului să oprească.

Inițial, șoferul s-a conformat, oprindu-se pe partea opusă a drumului. Însă, în momentul în care unul dintre polițiști a coborât din mașină pentru a verifica situația, șoferul și-a repornit brusc autoturismul. Polițistul, luat prin surprindere, nu a avut timp să se retragă și a fost lovit de vehicul. Impactul l-a proiectat pe șosea, provocându-i răni și contuzii la brațe și picioare.

Victima a fost preluată de ambulanță și dusă la spital.

Între timp, o echipă operativă formată din polițiști ai orașului Măcin, ai Serviciului Rutier, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului Criminalistic s-a mobilizat la fața locului pentru a începe investigația, și au reușit să îl identifice și să îl rețină pe suspect în aceeași zi.

Dus la sediul poliției, tânărul de 22 de ani a fost supus testelor de alcoolemie și droguri. Rezultatele au arătat o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce testul pentru substanțe psihoactive a ieșit negativ.

A fost arestat pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident beat fara permis politist capota
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri