"Aştept să colaborez cu premierul Netanyahu, cu care sunt prieten de câteva decenii, pentru a aborda împreună numeroasele provocări şi oportunităţi ale Israelului şi Orientului Mijlociu, inclusiv ameninţările din partea Iranului", a afirmat Biden, potrivit unui comunicat citat de site-ul israelian Ynetnews.com.
"Aşa cum am procedat în mandatul Administraţiei mele, Statele Unite vor continua să susţină soluţia a două state şi se vor opune politicilor care periclitează viabilitatea acestei soluţii sau care intră în contradicţie cu interesele şi valorile noastre reciproce", a subliniat Biden.
Guvernul de dreapta condus de premierul Benjamin Netanyahu a primit, joi, votul de învestitură al Parlamentului israelian (Knesset), cu o agendă care include acţiuni pentru menţinerea ordinii publice, dezvoltarea infrastructurii şi oprirea programului nuclear iranian.
(sursa: Mediafax)