Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden promite că Ucraina nu va folosi arme americane pentru a ataca Moscova

Biden promite că Ucraina nu va folosi arme americane pentru a ataca Moscova

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Joe Biden a insistat joi că armele americane nu vor fi folosite pentru a ataca Moscova, după ce a autorizat Ucraina să atace ținte din interiorul Rusiei cu arme furnizate de Occident.

Ca răspuns la ofensiva rusă din nord-estul Ucrainei, Statele Unite și alte câteva țări au permis Kievului să folosească arme donate de Occident pentru a ataca în interiorul teritoriului rusesc.

„Acestea sunt autorizate să fie folosite în apropierea graniței, atunci când sunt folosite de cealaltă parte a graniței pentru a ataca ținte specifice din Ucraina”, a declarat Biden pentru ABC News, într-un interviu publicat joi, citat de Agenția France Presse.

„Nu autorizăm atacuri la 320 de kilometri în interiorul Rusiei și nu autorizăm atacuri asupra Moscovei, asupra Kremlinului.”

Oficialii americani au declarat săptămâna trecută că Washingtonul a ridicat parțial restricțiile pentru a permite Ucrainei să își apere regiunea estică Harkov, care se învecinează cu Rusia.

Schimbarea poziției SUA a fost atribuită de către oficiali bombardării zilnice de către Rusia a Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

De asemenea, Germania a declarat că a acordat Ucrainei permisiunea de a trage cu arme livrate de Germania asupra unor ținte din Rusia.

Biden a declarat că armele furnizate de SUA erau destinate să atace „chiar dincolo de graniță, (de) unde se primesc tiruri semnificative cu arme convenționale folosite de ruși pentru a intra în Ucraina și a ucide ucraineni”.

Președintele a vorbit în Franța, unde participă la evenimentele care marchează cea de-a 80-a aniversare a Zilei Z.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: biden Ucraina arme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri