Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden, văzut mai bine de către europeni decât de către americani. Românii, între principalii admiratori ai șefului Casei Albe

Biden, văzut mai bine de către europeni decât de către americani. Românii, între principalii admiratori ai șefului Casei Albe

Politica externă a preşedintelui american, Joe Biden, este mai bine percepută în Europa decât în propria sa ţară, în special datorită eforturilor sale de a da o replică invaziei ruse din Ucraina, dezvăluie un sondaj transatlantic, citat de AFP.

Potrivit acestui sondaj, realizat în 14 ţări  de „German Marshall Fund of the United States”, un centru de cercetare cu sediul la Washington, gradul de aprobare a politicii externe a preşedintelui Biden se situează la un nivel mai ridicat în Europa decât în Statele Unite în toate statele chestionate, cu excepţia Italiei şi Turciei.

Astfel, în Polonia, unde popularitatea sa este cea mai ridicată, 74% dintre persoanele intervievate au declarat că aprobă total sau parţial politica externă a preşedintelui american, faţă de 13%, care o dezaprobă. Polonia este unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei în rândul UE.

Rata de aprobare depăşeşte 60% în Lituania, România, Portugalia, Suedia şi Germania. În Franţa, aproximativ 49% dintre cei chestionaţi au spus că aprobă politica sa externă, în timp ce 40% au declarat contrariul.

În Statele Unite, 47% au declarat că sprijină politica externă a lui Joe Biden.

Potrivit acestui sondaj transatlantic, 64% au considerat Statele Unite ca fiind cea mai influentă ţară din lume, în uşoară creştere faţă de anul trecut.

Uniunea Europeană se află pe locul doi, înaintea Chinei, potrivit sondajului.

Pe de altă parte, sondajul subliniază lipsa de sprijin pentru o eventuală intervenţie militară americană în Taiwan, în cazul în care China decide să invadeze insula. Doar 7% dintre americani se declară favorabili, şi chiar mai puţin în Europa.

 

Subiecte în articol: Joe Biden
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri