Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig au depistat sâmbătă 17 cetăţeni din Irak şi Siria, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu ajutorul unei călăuze, cetăţean turc.
"În data de 9.09.2017, în jurul orei 1,00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Diosig, judeţul Bihor, au oprit pentru control, pe raza localităţii Săcuieni, o autoutilitara marca Ford Transit. Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea şoferului, constatând că este vorba despre cetăţeanul turc N.K., în vârstă de 33 de ani. Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, colegii noştri au solicitat şoferului deschiderea compartimentului autoutilitarei, unde au fost descoperite, culcate pe podea, un număr de 17 persoane de origine afroasiatică, motiv pentru care atât şoferul, cât şi persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări", se arată într-un comunicat de presă al ITPF Oradea remis duminică.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni şi irakieni, 10 bărbaţi, 2 femei şi 5 minori, adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani iar minorii, între 1 şi 14 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.
Potrivit sursei citate, la cercetări, s-a stabilit că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.
"Poliţiştii de frontieră bihoreni au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, împotriva acesteia luându-se măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun", se mai precizează în comunicatul de presă. AGERPRES