Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanțul incendiilor din California a ajuns la 32 de morți

Bilanțul incendiilor din California a ajuns la 32 de morți

Bilanţul violentelor incendii produse în California a ajuns vineri la 32 de morţi, iar pompierii sunt îngrijoraţi de pericolul răspândirii focarelor din cauza intensificării vântului, informează sâmbătă AFP. 

"Încă nu am depăşit această situaţie de urgenţă. Nu suntem nici măcar aproape să o depăşim", a declarat Mark Ghilarducci, director al Agenţiei pentru situaţii de urgenţă din California, în cadrul unei conferinţe de presă. "Am înregistrat însă unele progrese", a adăugat el. 

Coordonatorul luptei împotriva incendiilor din California, Ken Pimlott, director al Departamentului pentru păduri şi protecţie împotriva incendiilor (Cal Fire), a precizat că vineri peste 9.000 de pompieri luptau pentru limitarea şi stingerea a 17 focare majore, în special în partea de nord a statului California, cel mai populat dintre statele americane. Aproximativ 90.000 de hectare au fost cuprinse de flăcări de duminica trecută. 

"Am reuşit câteva progrese importante", a declarat responsabilul american, precizând că trei incendii mai mici au fost complet izolate şi câteva incendii mari sunt în curs de izolare. 

Eforturile pompierilor sunt însă îngreunate de vânt care a reînceput să bată cu putere în cursul nopţii de vineri, ajungând până la 72 km/h. 

Bilanţul morţilor este cel mai mare provocat de un incendiu în istoria Californiei, depăşind şi bilanţul incendiului din Parcul Griffith din 1933 din Los Angeles. 

Cauza oficială a incendiului nu a fost încă stabilită, dar oficiali locali susţin că liniile de tensiune care au fost doborâte duminică seară de rafalele de vânt puternice este posibil să fi declanşat incendiul.

AGERPRES

Subiecte în articol: california incendii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri