Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat joi, la ieşirea de la Parchetul General, că s-a prezentat pentru a fi audiat în legătură cu plângerea făcută de el acum câteva luni împotriva fostului procuror Mircea Negulescu, pentru ''anumite ilegalităţi''.
Întrebat de presă dacă a fost constrâns să facă denunţ împotriva fostului preşedinte Traian Băsescu, el a răspuns: "Poate mi s-a cerut, dar n-am făcut denunţ împotriva nimănui, niciodată. Mi s-a cerut, de către domnul Negulescu, uitaţi-l acolo".
Totodată, el a fost chestionat în legătură cu ceea ce ar fi spus Negulescu, cel care i-ar fi cerut lui Blejnar să-l ajute ''să cutremure România''. Întrebat de un jurnalist ce a vrut să spună Negulescu, Blejnar a explicat: "Arestarea, eventual, a unui fost preşedinte de stat - o minciună, nu ar fi cutremur în România?".
Imediat după Sorin Blejnar a ieşit din sediul Parchetului şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu, care însă nu a dorit să dea declaraţii.
Tot joi, s-a prezentat la Parchet şi omul de afaceri Răzvan Alexe, care a făcut mai multe afirmaţii în spaţiul public în ceea ce-l priveşte pe Mircea Negulescu.
Fostul procuror DNA Mircea Negulescu este urmărit penal într-un dosar aflat pe rolul Parchetului General, alături de fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea. AGERPRES