Jurnalul.ro Ştiri Politică Bode: Cu siguranță azi intrăm în ședința de guvern cu „Anghel Saligny” 

Bode: Cu siguranță azi intrăm în ședința de guvern cu „Anghel Saligny” 

Ministrul interimar al Justiției, Lucian Bode, afirmă că Planul „Anghel Saligny” va fi dezbătut în ședința Guvernului de vineri, cu aviz pozitiv pozitiv cu observații din partea MJ. El precizează că Ministerul Transporturilor nu a avizat proiectul, dar se consideră că este aviz tacit.

„Ministerul Justiției este ultimul avizator pe toate proiectele de actele normative, nu doar pe proiectul de ordonanță de urgență pentru aprobarea Planului Național de Investiții Anghel Saligny. Ministerul Justiției se pronunță pe legalitate, nu pe oportunitate. Observațiile avute în vedere de direcția de specialitate sunt menținute și au fost transmise către Ministerul Dezvoltării. Aseară am văzut proiectul în original. Cu siguranță azi intrăm în ședința de guvern cu acest proiect”, spune Lucian Bode.

El precizează că Ministerul Dezvoltării are două posibilități - integrează observațiile sau răspunde cu argumente de ce nu le preia.

„Avizul este pozitiv cu observații. De la Transporturi... MJ ia în analiză un proiect doar în momentul în care are toate observațiile, toate avizele. În consecință, avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină într-un termen legal. El nu a venit în termenul legal și atunci se consideră avizare tacită. Nu s-a întâmplat nici prima, nici ultima dată. Avem toate condițiile legale îndeplinite ca în ședința de guvern de azi, de la ora 16.00, Guvernul să dezbată acest proiect de OUG”, spune ministrul interimar al Justiției.

De asemenea, Bode spune că observațiile făcute de direcția de specialitate sunt aceleași.

„Nu am modificat chestiuni fundamentale, ci de interpretare. Deci documentul pregătit de către Stelian Ion cu echipa domniei sale a plecat spre Ministerul Dezvoltării aproape în aceeași formă, doar chestii de nuanță”, conchide Bode.

Premierul Florin Cîțu l-a revocat miercuri seara pe ministrul Justiției Stelian Ion, susținând că se opune reformelor.

„Acum câteva minute am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de Ministru de Justitie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. De exemplu: desființarea secției speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desființată”, a declarat Florin Cîțu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Lucian Bode
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri