Jurnalul.ro Ştiri Observator Bogdan Ivan, vești despre tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia

Bogdan Ivan, vești despre tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia

de Redacția Jurnalul    |   

Bogdan Ivan a afirmat că a trimis spre aprobare memorandumul pentru plata tichetelor de masă la CE Oltenia.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că la începutul acestei săptămâni a fost înaintat Memorandumul prin care angajații Complexului Energetic Oltenia vor primi sumele aferente tichetelor de masă. Decizia finală urmează să fie luată de premierul țării.

„La începutul acestei săptămâni, am promovat Memorandumul prin care angajații de la CE Oltenia vor primi banii pentru tichetele de masă. Mi-am asumat această poziție și o susțin prin decizii, documente dar și public, fără echivoc. Din punctul de vedere al Ministerului Energiei, Memorandumul trebuia deja aprobat în ședința Guvernului României. Am spus foarte clar, atât în ședințele de Guvern, cât și în discuțiile cu angajații CE Oltenia, că drepturile oamenilor nu pot fi negociate. Iar CE Oltenia și România nu depinde de 700 de lei/luna/angajat la muncitorii care duc o muncă grea în condiții foarte grele”, a transmis Bogdan Ivan pe Facebook.

Bogdan Ivan a declarat că statul trebuie să ofere un exemplu de corectitudine față de propriii angajați pentru a crea o relație bazată pe credibilitate.

„Soluțiile pot fi echilibrate și corecte doar atunci când sunt construite prin dialog real, nu prin măsuri luate în grabă. Tensiunile pot fi prevenite prin transparență și responsabilitate. În același timp, prin demersurile mele la nivel european, am renegociat calendarul de închidere a capacităților pe cărbune și am blocat închiderea lor la 31 decembrie 2025. Mai mult, în lipsa acestei renegocieri, România risca să piardă aproximativ 1,8 miliarde de euro din PNRR. În momentul de față, decizia finală aparține premierului. Eu, ca ministru social-democrat al Energiei, am făcut toate procedurile ca drepturile oamenilor să fie acordate. Voi continua întotdeauna să susțin deschis soluții care protejează oamenii și păstrează funcționalitatea Sistemului Energetic Național”, a adăugat Bogdan Ivan.

Anunțul său a venit după ce minerii și energeticienii de la CE Oltenia au organizat proteste spontane în cariere și la Termocentrala Rovinari.

Oamenii sunt nemulțumiți de posibilitatea pierderii tichetelor de masă și de reducerea veniturilor.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ce oltenia tichete de masa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri