După crima ce a adus răscoala în Bolintin Vale, urbea a rămas zile în șir pironită în gânduri rele și în frică. Cu murmur de incendiere de case și silă de camera de luat vederi, locuitorii au decis că au suportat prea mult partea de etnie care parcă a luat în proprietate orașul aflat la nici 40 de kilometri de Capitală.
“Eu nu mai știu cum arată o găină decât din poze”, spune un localnic. Și nu locuiește aproape de strada Sabar – locul unde s-au instalat cocalarii de Răcari. Centrul orășelului de câmpie e prins în ger și abur de cârciumă. Mai într-o parte, lângă sediul primăriei a fost pusă fotografia celui ucis de cocalari. În fața tabloului cu bandă de doliu e un covor de candele. Ca niște patrule, mașini ce poartă pe parbriz aceeași fotografie dau roată prin cartere. Un măturător le privește sprijinit de târn. Își trage mucii peste batistă și scuipă lung.
“Răi, ai dracu’ țiganii ăștia de au omorât. Au băgat șuriul în oameni, au făcut belele. Intră în case, îți ia calu’”, se apucă să toarne omul. Are ochii galbeni-ciroză și fornăie că e din neam de spoitori. Adică din partea etniei cuminte, de nu s-a războit cu românii. Privirea-i curge atent pe haine și în jur: “Mă înregistrezi? Să nu faci asta că nu-i bine!” Și se mai uită încă o dată să vadă dacă cineva a prins fir din poveste. Pleacă repede, cu tomberonul târât de sună gol peste liniștea Primăriei. Acolo, nu e nimeni. Doar o funcționară zice că nu știe ce s-a întâmplat. Lângă statuia ostașului necunoscut, colț cu omul de zăpadă pe post de Moș Crăciun, o localnică explodează: “Uite, aici a dat unul cu mașina peste fii-mea. A luat-o între roti pe trecerea de pietoni. Și Poliția? Nimic. Și uite-te sus…una, două, trei camera de luat vederi. Cică niciuna nu a prins momentul. Și, cică, nu există probe. M-am săturat de cât am bătut drumul Poliției. Am zis, până la urmă, că trebuie să zic mulțumesc lui Dumnezeu că e fiică-mea e bine, că nu a murit, și asta e tot”. Femeia ar mai povesti dar îi este frică. Spune doar că lucrează la Poștă și colega care este arondată pe cartierul cocalarilor avea “ordin”: când venea alocația trebuia să meargă prima data în țigănie. Altfel, o încurca. “Sunt pretențioși. Le place să fie serviți primii”, mai zice doamna și pleacă în pas grăbit. Apucă să mai spună: “Sțiți, înainte vreme, acolo era câmp. Apoi au fost aduși ei. Cum au rămas acolo, cum au reușit să-și facă adresă de domiciliu?”
“Să le dăm foc!”
Strada Răcari, zisă de țigani și Brâul Lânii e o hârtoapă lungă ce taie periferia Bolintinului ca un fel de semicerc. Intrarea se face prin niște gropi mari, de clatină basculantele ca de furtună. Semn de trafic greu. E normal, flota de “utilitare” a țiganilor rupe orice drum când sunt încărcate cu resturi de fier vechi. Primul șir de case sunt ale celor de neam de spoitori. Sunt “ăi vechi”, de trăiesc de o viață cu bolintinenii. Pe vremuri, erau migratori. Încărcau în căruțe tot ce aveau și mergeau din sat în sat să cositorească cazanele “Ăi bătrâni spoiau oalele și tingirile rumânilor să aibă să fiarbă pecie de porc. Și altele. Spoiau la cazane și la crătiți. Pe urmă n-a mai mers”. În fața casei cu etaj, netencuite, doi țigani bătrâni privesc cum dau ture jandarmii mascați. “Se învârt luminile ăstora de zile pe aici. Roșu-albastru-roșu-albastru. Da e bine, ce să zicem”, se gândește unul cu voce tare, privind într-o parte. Celălalt își îndeasă căciula peste ochi și continua: “După ce s-a lăsat neamul de spoit oale, am trecut pe sticle. Adunam toate cioburile din București și împrejurimi. Mergeam cu căruțele pline de sticle. Și făceam un ban. Dar aveam, acum, locul nostru. Aici”. În timp, neamul a crescut, au crescut și afacerile. După Revoluție, au prins țiganii carnete de conducere și au început să strângă fier vechi. Băteau România după carcase de mașini și capace de fontă. ”Și, dintr-o data, ne-am pomenit cu țiganii ăștia. Cocalari. Adică ăia de, înainte, trăiau din gunoaie, pe marginea gropilor. Veniți de la Răcari, au început să facă figuri. Au furat, au bătut, ne-au intrat în case. Păi, uitați-vă! Am rațe, am găini. Noaptea le pun sub lacăt. Tocmai io?!”.
Obidit, spoitorul scuipă a pagubă și mai pironește o dată speciala de Poliție de e cu girofarul aprins la o bătaie de pușcă de ograda sa. De departe, vine unul țipând în stilul romanes: “Să le dăm foc, să moară mama!”. Spoitorii de sunt puși pe povești aproape paralizează. Apoi, unul se retrage peste drum, celălalt se duce să-și vadă de păsăret. Rămâne “protestatarul” singur, mirosind puternic a țuică și usturoi. “Da’ ce am zis, mo? Ce, n-am mai vrut o dată să le punem foc?”. Acum doi ani, înfuriați de călcările cocalarilor, spoitoirii din Bolintin s-au strâns în păr și au mers peste cocioabele celor veniți de la Răcari. Au vrut să-i ardă și să-i tragă pe toți prin cuțit. Nimeni nu vrea să spună cum s-a terminat, atunci, conflictul. Legea tăcerii e respectată de ambele neamuri – spotori și cocalari.
Înțelegerea care i-a adus pe ”răcăreni“ la Bolintin
“Când m-am trezit nu mai aveam gard”. Femeia, o româncă de trăiește în mijlocul țigăniei, își aduce aminte că la apariția neamului venit din Dâmbovița au început și necazurile. Legenda cu ajutorul dat de fostul primar cocalarilor pribegi e confirmată de femeie: “I-a băgat aici, stăteau claie-grămadă în câteva bordeie. Fără apă, fără canalizare, pe camp, între cartoane și un acoperiș. Erau două – trei familii. Pe urmă, au mai venit, s-au înmulțit. A fost înțelegere să vină mulți ca să-l voteze pe fostul la alegeri. Terenurile au fost alese cu schepsis. Erau ale unor bătrâni fără rude”. Sub ochii femeii au început cocalarii să prospere din furăciuni. “Pe urmă au început cu d’alea și mai rele. Vedeți strada asta? Puneau taxă pe ea. Care trecea cu mașina pe aici era oprit în capăt și pus să plătească. Cine nu dădea era bătut cu pietre. Dacă oprea, era dat jos din mașină și snopit”, povestește localnica. Acum, că neamul e pe fugă, femeia are curaj să povestească. De la stradă au trecut la magazinele din centru, să pună taxe de protecție. Și lumea a dat bani fiindcă „știți, Poliția.......te duceai la ei, ei dădeau din cap, asta era tot”. Din tonul celei ce povestește cum era viața de încărcată se simte un fel de izbăvire, acum că neamul “răcarenilor” e pe fugă. Zâmbește, e fericită că poate să povestească fără teamă cum a trăit până acum câteva zile. Apoi se întristează: “A fost nevoie să moară un om.”. Și se înfurie când își amintește: “Ca să merg ăștia douzeci de metri până la șosea trebuia să mă ducă soțul cu mașina. Dacă nu, te sfâșiau câinii lor, te bateau chiar ei”.
Regulă: lași capul jos
Zona bordeielor a răsărit puțin după 2010 direct pe arătură. De atunci, nu s-a dezvoltat mai nimic. Drumul a rămas de pământ spoit cu balegă și gunoaie. Resturi de zdrențe marchează traseul până la bojdeucile cocalarilor. Pe margine de drum, printre nuiele, stă o dubă de Poliție. Mascații dinăuntru sunt curioși să filtreze tot ce trece. E pustiu, miroase a fum. Liniștea e spartă doar de croncănitul ciorilor, adunate în stol mare pe miriștea de-i în fața bordeielor. Un moș trage de bicicleta sa încet, cu lehamite. A învățat să trăiască aici cu neamul de cocalari: “Las capul în jos!”. Omul se aruncă în poveste, privind undeva în sus, ca și când ar privi un film: “Bolintinul era știut și pe vremea lui Ceaușescu. Oameni muncitori, lucram în construcții. Eram trimiși în Irak, Siria. Ne știa pământul. Și atunci erau țigani pe aici. Spoitori, își vedeau de treabă. Pe urmă a venit Revoluția, au evoluat. Dar n-am avut treabă cu ei. Doar în deal (arată spre Bolintin Deal) a fost o răzmeriță, și au dărâmat oamenii zidurile țiganilor după o crimă. Aici, te mai înțelegeai cu ei. Până au sosit ăștia aduși de fostul primar ca să scoată voturi în alegeri. Chiar țiganii spuneau asta. Cei veniti de la Răcari erau de alt fel. Obraznici, hoți, răi. Să le spui că de ce aruncă din căruță mizerie? Te snopeau. Așa că m-am obișnuit. Las capul jos”.
Biserica unde are loc priveghiul tânărului omorât de cocalari este chiar în țigănie, pe strada Sabarului. Oamenii strânși în apropiere îi vorbesc de rău pe cocalari și îi înjură pe polițiști. Știu și cum s-a ajuns la omor. Cică fugise o pirandă cu unul - lucru greu de acceptat în etnie. Și, obișnuiți cu japca la drumul mare, agresorii au vrut să salte cu totul mașina condusă de Nicolae ,să taie beregata ăluia de-o furase pe țigancă. Tânărul s-a opus, a fost executat. În modul obișnuit de cocalari.
“Păi, domnule, de ce credeți că au fost dați ăștia afară din Răcari? I-au crăpat unuia capul cu toporul. Pe urmă, au vrut să meargă să se aciueze lângă Ploiești. I-au dat afară și de acolo. Și așa, din oraș în oraș până au găsit la noi. Pe unde au fost, cu cuținul, cu toporul și cu piatra au făcut scandal”, zice și un neam de bulibașă, cu magazin mixt aflat la capăt de mahala. În jurul lui, spoitorii se strâng ciopor. Unii zic că au ieșit la protestele din oras, dar zâmbesc vulpește. Altul e mai serios. Poate să vorbească dar doar cu toată aparatura de înregistrat la vedere, închisă. Apoi deslușește cum au reușit cocalarii să intre printre spoitorii din Boilintin: ca să poți intra întra într-o astfel de comunitate închisă trebuie ori să fi neam, ori să cucerești. Cei de la Răcari le-au făcut pe amândouă. Prima data s-au dat neam de spoitori, cu gând de a respecta regulile etniei. Pe urmă, în loc să tragă la fier vechi, “răcărenii” i-au luat la rând pe țiganii cei vechi aciuați în urbe și i-au stâlcit în bătaie: “Veneau cu sutele. Stăteau acolo, în bordeie. Îl băteau pe unul, se puneau pe fugă. Până uita lumea și Poliția. Pe urmă se întorceau. Și iar intrau peste altul în casă”. Când au început să se dea la pirandele lor, spoitorii de Bolintin au început să mârâie. Au vrut să-i scoată cu forța din oraș, le-a fost frică de Poliție. Acum, că s-a întâmplat necazul cu românul ucis, spoitorii cred că foștii lor vecini sunt, la fel, pe fugă în speranța că lumea va uita.
Cu sutele la lovituri, “Internele”- în pandemie
Daniel Trăistaru, actualul primar de la Bolintin Vale, spune că până în momentul crimei a făcut cinci adrese către Prefectura Giurgiu și către Ministerul Afacerilor Interne. În toate, edilul a cerut suplimentarea forțelor de jandarmi pentru asigurarea ordinii publice.
În 2020, Primăria Bolintin Vale transmitea ministrului Vela că în localitate există “evenimente care au la bază nemulțumiri sistematice ale cetățenilor cu privire la fapte de încălcarea legii de către o parte a comunității rome. Zilnic au loc furturi din gospodării și de pe terenurile cultivate ale cetățenilor, amenințări, agresări fizice (…) Contravențiile și infracțiunile cotidiene și nemulțumirea majorității populației au generat acumularea de presiune socială asupra Poliției orașului și au condus la descătușarea de energii negative. Pentru a evita producerea de fapte reprobabile și greu de gestionat între membrii comunității (…) vă rugăm să ne acordați sprijinul nemijlocit prin mărirea efectivului forțelor de ordine”. “Am cerut atunci să fie mărit efectivul de jandarmi. Nu se mai putea. Veneau, erau cu sutele strânși acolo, intrau peste tot în case. Aveau mașini înmatriculate în Bulgaria, dădeau lovitura, dispăreau”, explică primarul Trăistaru.
Răspunsul Internelor a venit prompt, șui ticluit, într-o zi de mai: se cunosc solicitările primăriei. În plus “intervenții similare sunt analizate în cadrul procesului de modernizare instituțională și eficientizare a activității ministerului, activitate temporizată pe perioada instituirii stării de urgență/alertă pe teritoriul României în scopul diminuării răspândirii infecției cu noul coronavirus SARS-COV-2 și a efectelor bolii COVID -19”. Asta a fost tot.