Jurnalul.ro Ştiri Externe Bolsonaro pune la îndoială sistemul electoral din Brazilia

Bolsonaro pune la îndoială sistemul electoral din Brazilia

Preşedintele Jair Bolsonaro a invitat la reședința sa luni corpul diplomatic. În cadrul întâlnirii, șeful statului a scos în evidenţă slăbiciunile sistemului electoral brazilian.

„Sistemul este complet vulnerabil. Armata trebuie mobilizată pentru a contribui la asigurarea transparenţei din alegerile de pe 2 octombrie. Frauda trebuie evitată”, a spus Bolsonaro în faţa celor aproximativ 40 de diplomaţi invitaţi la reşedinţa sa într-un briefing fără precedent, cu trei luni înainte de alegeri.

Printre diplomaţii prezenţi s-au numărat reprezentanţi ai Statelor Unite, Uniunii Europene, Franţei, Spaniei şi Portugaliei.

„Ştiam ce avea să spună, nu era o surpriză. Dar este destul de neobişnuit să convoace comunitatea diplomatică pentru a discuta despre o problemă internă”, a declarat un diplomat prezent la întâlnire.

Liderii opoziţiei au cerut o anchetă care să verifice dacă ascensiunea la putere a lui Jair Bolsonaro s-a făcut pe criterii legale. Analiştii sunt de părere că încercările sale de a discredita sistemul electoral din Brazilia vin pe fondul eşecului din sondaje, unde fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva conduce detaşat.

Oficialii americani i-au îndemnat pe brazilieni să aibă încredere în sistemul lor de vot şi au spus că Bolsonaro ar trebui să înceteze să mai pună la îndoială votul electronic.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bolsonaro
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri