Jurnalul.ro Ştiri Observator Brânza Velveeta. De ce este faimoasă, ce gust are și cum se mănâncă

Brânza Velveeta. De ce este faimoasă, ce gust are și cum se mănâncă

Velveeta este unul dintre cele mai populare tipuri de brânză, mai ales în SUA. Și-a câștigat faima pentru că este moale, are o consistență destul de ușoară, o aromă echilibrată și o culoare care o scoate în evidență—portocaliu. De cele mai multe ori este folosită la sandvișuri sau alte preparate care necesită brânză topită pentru că se topește foarte ușor

Brânza Velveeta a fost creată de compania Kraft Foods, în 1918, de către un emigrant elvețian Emil Frey. Scopul lui inițial a fost de a salva resturile rămase după ce se consuma mare parte din roțile mari de brânză de la  Monroe Cheese Company.

Ce este brânza Velveeta

În 1927, rețeta pentru Velveeta a fost cumpărată de Kraft Foods care producea din 1921, un sortiment asemănător. În anii 1930 Velveeta era deja consumată pe scară largă în SUA. Nu doar gustul și consistența ei i-au cucerit pe americani, ci și faptul că nu trebuie ținută în frigider, ci poate sta foarte bine și la temperatura camerei.

În plus, în anii 30, SUA treceau prin Marea Recesiune, iar Velveeta era o sursă ieftină de proteină. A venit apoi cel de-al Doilea Război Mondial, când nevoia de alimente ieftine și consistente a rămas la fel de mare, potrivit TheSpruceEasts.com.

Din punct de vedere strict tehnologic, Velveeta nu este brânză. Food and Drug Administration (FDA), autoritatea americană ce reglementează producția de alimente și medicamente, a catalogat-o drept ”produs din brânză procesată”.

La începuturile sale, Velveeta era un amestec de brânză cheddar, Colby și Swiss, peste care se punea un emulsifiant pentru a-i da textura moale. Astăzi, procesul de fabricație este un pic diferit.

Baza produsului este laptele de vacă pasteurizat peste care se adaugă zer, amidon modificat, ulei de rapiță, emulsifiant și sare. Emulsifiantul are rolul de a slăbi legăturile dintre moleculele de proteină din lapte. La final rezultă un produs care seamănă cu brânză, are o textură elastică ce îi permite să se topească uniform.

Cu ce poți înlocui brânza Velveeta

În România brânza Velveeta se găsește destul de greu, însă poate fi comandată de pe site-uri ce aduc produse alimentare din SUA. Prețul unui pachet de 500 de grame este de aproximativ 80-100 de lei.

Dacă ai folosit Velveeta în preparatele tale și ți-a plăcut, dar nu o mai ai la îndemână o poți înlocui cu alt tip de brânză care se topește la fel de bine.

Pentru sandvișuri poți alege brânză topită felii, în special sortimente cu gust de cheddar. Pentru sosuri sau preparate la cuptor orice tip de cașcaval mai moale este bun, însă în final nu vei obține aceeași textură catifelată.

Pentru ce poți folosi brânza Velveeta

Velveeta se folosește în principal în sosuri care se consumă apoi cu legume, cu cartofi sau cu produse de patiserie. Poți să pui Velveeta și la paste cu brânză, la legume la cuptor, la supe. Află mai multe și despre cum poți face brânză ricotta la tine acasă.

Cum se depozitează Velveeta

Pachetele sigilate se pot păstra la temperatura camerei, în locuri întunecoase și uscate, până la data înscrisă de producător. După deschidere pachetul trebuie învelit în folie alimentară și pus la frigider. Se poate folosi până la 8 săptămâni.

Broccoli cu brânză Velveeta la cuptor

Brânza Velveeta este ideală în preparatele cu broccoli. Îți oferim în cele ce urmează o rețetă simplă și ușor de preparat.

Ingrediente

  • 500 g broccoli
  • 200 g brânză Velveeta
  • 50 g migdale pisate mărunt
  • ¼ linguriță pudră de usturoi
  • 500 ml supă de ciuperci
  • 500 ml supă de pui

Pentru topping:

  • 250 g crutoane
  • 2 linguri de unt topit

Mod de preparare

Se preîncălzește cuptorul la 190 grade Celsius. Se unge cu unt un vas termorezistent.

Broccoli se fierbe în apă cu sare până se înmoaie puțin. Se scurge și se pune în vasul termorezistent. Se presară cu migdale.

Într-o tigaie se pun brânza, pudra de usturoi supa de pui și supa de ciuperci. Se lasă la foc mediu și se amestecă până când brânza se topește. Compoziția se toarnă peste broccoli.

Se presară crutoanele și untul topit. Se dă la cuptor și se lasă până când brânza începe să facă bule.

Subiecte în articol: brănză velveeta sandvisuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri