Jurnalul.ro Ştiri Externe Brazilia autorizează percheziţionarea imobilelor în cadrul acţiunilor de combatere a virusului Zika

Brazilia autorizează percheziţionarea imobilelor în cadrul acţiunilor de combatere a virusului Zika

Preşedintele brazilian, Dilma Rousseff, a aprobat un document potrivit căruia autorităţile din domeniul sanitar pot efectua percheziţii atât în clădiri publice, cât şi în cele aflate în proprietate privată, măsura fiind luată în cadrul luptei contra răspândirii ţânţarului Aedes aegypti, prin a cărui înţepătură se transmit virusurile zika, dengue şi chikungunya, transmite EFE.

Decizia, publicată luni în monitorul oficial, permite intrarea în imobilele vizate chiar în absenţa proprietarilor. Pentru acţiunile de acest fel este necesar sprijinul poliţiei.

Răspândirea virusului Zika pe continentul american şi în special în această ţară este urmărită cu preocupare crescândă, având în vedere că este posibil să treacă de la mamă la făt şi să provoace malformaţii congenitale grave, cum ar fi microcefalia.

În paralel cu eforturile depuse de Ministerul Sănătăţii, 220.000 de cadre militare - bărbaţi şi femei - participă la o amplă campanie de informare a populaţiei în legătură cu riscurile contagierii cu virusul Zika, precum şi cu importanţa eradicării focarelor de ţânţari Aedes aegypti, care se înmulţesc în special în zonele cu acumulări de apă.

Până în prezent, militarii şi reprezentanţii autorităţilor sanitare au vizitat peste 10,9 milioane de imobile în mai bine de 3.000 de localităţi din întreaga ţară, ceea ce reprezintă 22,2% din totalul prevăzut.

Cea mai mare atenţie se acordă statului Pernambuco, din nord-estul Braziliei, în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de nou-născuţi cu microcefalie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri