Jurnalul.ro Ştiri Observator Breaking News! Cinci militari români au fost răniți în Afganistan!

Breaking News! Cinci militari români au fost răniți în Afganistan!

Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi vineri în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, pe timpul executării misiunii, în jurul orei 12,30, ora României, maşina de luptă de tip MRAP în care se aflau militarii a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat.

"Militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost evacuaţi pe cale aeriană la Spitalul Militar ROL III din Baza Aeriană Kandahar. Cei cinci militari sunt conştienţi şi starea lor de sănătate este stabilă", se precizează în comunicatul MApN.

Detalii cu privire la identitatea militarilor implicaţi în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora.

Conducerea MApN este informată în permanenţă despre situaţie şi urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilor, se arată în comunicat. 

AGERPRES

Subiecte în articol: militari afganistan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri