Jurnalul.ro Ştiri Externe Britanicii, rugaţi să ajute la udarea arborilor tineri din zonele urbane pe durata verii

Britanicii, rugaţi să ajute la udarea arborilor tineri din zonele urbane pe durata verii

de Redacția Jurnalul    |   

Organizaţii care militează pentru protejarea pădurilor roagă cetăţenii britanici să ajute la udarea arborilor urbani, care supravieţuiesc cu dificultate verilor din ce în ce mai toride şi secetoase, informează DPA şi PA Media.

Anul trecut, Marea Britanie s-a confruntat cu cel mai călduros an de la debutul înregistrărilor meteorologice, iar Met Office a avertizat că valurile prelungite şi intense de caniculă vor deveni mai frecvente din cauza schimbărilor climatice.

Arborii proaspăt plantaţi necesită 50 de litri de apă săptămânal în timpul lunilor de vară în primii trei ani, susţin ecologiştii.

În oraşe, cea mai mare parte din apa de la ploi este colectată de sistemele de canalizare în loc să fie absorbită de solul din apropiere, ceea ce înseamnă că arborii urbani au o rată de supravieţuire mai mică decât cei din zonele rurale.

Se crede că între 30% şi 50% dintre copacii proaspăt plantaţi pe străzi mor în primul an, potrivit celui mai recent studiu referitor la ratele de mortalitate a copacilor.

Arboricultural Association a demarat în 2020 o campanie anuală care încurajează locuitorii să ude copacii şi să le sporească astfel şansele de supravieţuire.

''Plantarea unui copac e doar începutul poveştii'', a declarat John Parker, directorul organizaţiei caritabile.

''Sănătatea şi supravieţuirea copacilor urbani proaspăt plantaţi este ameninţată de vremea din ce în ce mai secetoasă'', a adăugat el.

''Este recomandat ca arborii proaspăt plantaţi să primească 50 de litri de apă pe săptămână pe perioada lunilor de vară, în primii trei ani''.

''Puteţi contribui la conservarea unor copaci sănătoşi pentru viitor în lunile de vară prin udarea arborilor aproape de dumneavoastră".

Udarea copacilor se face dimineaţa devreme sau seara, când soarele nu mai este atât de puternic, şi, deşi cea mai benefică este apa de ploaie colectată, se poate de asemenea folosi apa rămasă de la o baie sau după spălatul vaselor.

''Să contribui la creşterea copacilor este unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri - iar copiii adoră copacii, este aşadar o modalitate excelentă de a construi o legătură cu natura'', a explicat Steph Mullen, care a înfiinţat un grup pentru udarea copacilor în oraşul Sheffield, ca parte din activitatea asociaţiei Kids Plant Trees.

''Nu toată lumea deţine o grădină sau are acces facil la spaţii în natură, însă udarea copacilor de pe stradă este un lucru pe care îl poate face oricine''.

''Fiecare copac susţine o varietate de viaţă sălbatică şi, fie că e vorba de un copac sau de mai mulţi, este grozav să faci ceva practic, care poate face cu adevărat diferenţa''.

Ecologiştii se tem că autorităţile locale subfinanţate nu vor reuşi să ofere suficientă apă copacilor însetaţi, aşa că fac apel la localnici, care îşi pot aduce contribuţia prin udarea arborilor tineri acolo unde locuiesc.

''Sunt esenţiali pentru bunăstarea noastră, ne răcoresc oraşele şi îmbunătăţesc calitatea aerului, aşa că trebuie nu doar să plantăm mai mulţi, ci şi să-i îngrijim pe cei pe care îi avem deja'', a subliniat Catherine Nuttgens, directoarea programului pentru arbori urbani a Woodland Trust.

''În timp ce în zonele rurale puieţii proaspăt plantaţi şi pădurile se descurcă pe cont propriu şi se adaptează, arborii din zonele urbane au nevoie de mai multă îngrijire din cauza condiţiilor mai dificile", a adăugat ea. 

Subiecte în articol: britanici arbori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri