Săptămâna 02.10.2023 – 09.10.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Săptămâna 09.10.2023 – 16.10.2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 16.10.2023 – 23.10.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud, sud-est și la munte.
Săptămâna 23.10.2023 – 30.10.2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va putea fi local excedentar, mai ales în zonele montane și sub-montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
(sursa: Mediafax)