Jurnalul.ro Ştiri Social Bucureştiul ar putea avea o mare grădină centrală

Bucureştiul ar putea avea o mare grădină centrală

de Dan Radu    |   

Un proiect care prevede dărâmarea zidurilor care înconjoară Palatul Parlamentului şi crearea unei grădini centrale care să unească spaţiul verde din jurul clădirii cu Parcul Izvor şi, mai apoi, cu cel de lângă Catedrala Mântuirii Neamului este promovat atât de vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, cât şi de primarul Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea. Termenul-limită fixat – 1 decembrie 2018.

Spaţiul verde creat, care s-ar întinde pe 35 de hectare, ar putea deveni un loc de plimbare care să facă legătura între Parcurile Carol, Cişmigiu şi Izvor. După ce primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a spus că ar agrea un astfel de proiect, vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, a propus Consiliului General, printr-o scrisoare deschisă, să îşi asume această iniţiativă pentru a putea fi finalizată până la centenarul Marii Uniri, în 2018, când în zonă ar trebui să fie gata şi Catedrala Mântuirii Neamului. "Având în vedere demersurile juridice complicate în această direcţie, dar şi necesitatea de a amenaja şi împăduri zona, este esenţial ca acest proiect să fie demarat urgent dacă dorim ca zidurile Parlamentului să fie înlăturate concomitent cu inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului. Cu siguranţă, punerea în practică a acestei idei ar rezolva o serie de probleme pe care le are Bucureştiul la ora actuală", a propus Raeţchi.

O idee care se coace de mulţi ani
Raeţchi spune că cele 35 de hectare de spaţiu verde care s-ar elibera pentru public ar reprezenta o zonă ideală pentru evenimente culturale şi de divertisment, fără ca traficul să fie încurcat. "Oriunde în Occident, Parlamentul nu este izolat de restul oraşului, ci localnicii, turiştii se pot plimba nestingheriţi în proximitatea sa", spune Raeţchi. „Cred că ar trebui să nu mai existe acele ziduri imense şi oamenii să se poată plimba. Gândiţi-vă ce frumos ar fi dacă de la Piaţa de Flori, pe lângă Academie, să nu mai avem în faţă acea junglă, după aceea, în jos pe lângă Palatul Parlamentului, pe lângă Catedrală şi Palatul Parlamentului, Parcul Izvor, mai jos Cişmigiu, deci ar fi ceva extraordinar dacă s-ar putea realiza un proiect integrat”, a declarat, la rândul său, primarul Sectorului 5, Daniel Florea. Dărâmarea zidurilor din jurul Palatului Parlamentului a fost susţinută, în ultimii ani, şi de politicieni precum Roberta Anastase sau Valeriu Zgonea, însă niciuna dintre propunerile avansate nu s-a concretizat. Crearea unei Grădini Centrale a fost promovată şi de o alianţă de 40 de ONG-uri, care propuneau amenajarea unei grădini pe spaţiul verde din jurul Palatului Parlamentului, cu acces la Palatul Bragadiru şi apoi la Grădina cu Flori şi Parcurile Carol şi Tineretului. Proiectul, susţinut şi de arhitecţi, mai prevedea un pod peste Dâmboviţa, care să lege Parcul Izvor de Parcul Cişmigiu.

Dacă Ovidiu Raeţchi îşi doreşte ca spaţiul verde să fie amenajat până la darea în funcţiune a Catedralei, primarul Daniel Florea consideră că lucrările ar trebui începute după finalizarea construcţiei religioase, când terenul va fi eliberat.

Promotorii proiectului spun că o astfel de grădină ar deveni un punct de atracţie pentru turişti

Subiecte în articol: palatul parlamentului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri