Jurnalul.ro Ştiri Politică Bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în creştere cu 51,16% faţă de anul precedent

Bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în creştere cu 51,16% faţă de anul precedent

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale are, în 2017, un buget de 766,177 milioane lei, în creştere cu 51,16% faţă de anul precedent, se arată în proiectul bugetului de stat publicat, luni, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. 

Potrivit sursei citate, la capitolul cheltuieli curente sunt prevăzuţi 750,253 milioane lei, în plus cu 48,30%, iar la cheltuielile de personal - 21,289 milioane lei, mai mult cu 38,65%. 

Estimările bugetelor Ministerului Culturii pentru anii următori sunt: 709,147 milioane lei pentru anul 2018, 635,232 milioane lei pentru anul 2019 şi 667,478 milioane lei pentru 2020. 

Pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 au fost alocaţi pentru anul acesta 20,078 de milioane de lei, până în 2020 suma rămânând aceeaşi, scrie Agerpres.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri