Jurnalul.ro Ştiri Vremea Bulgaria, sub cod galben de vânt puternic. MAE a emis o atenționare de călătorie

Bulgaria, sub cod galben de vânt puternic. MAE a emis o atenționare de călătorie

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că se anunță vreme severă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie și Hidrologie local, pentru perioada 5 - 6 februarie 2024, a fost emis un cod de atenționare meteorologică pentru vreme severă.

Conform acestuia, 10 regiuni din Bulgaria vor fi afectate de intensificări ale vântului. A fost emis un cod galben pentru regiunile: Vidin, Montana, Vrața, Pleven, Ruse, Târgoviște, Șumen, Sofia-regiune, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Plovdiv, Pazardjik, Haskovo, Sliven, Silistra, Stara Zagora, Razgrad, Varna și Dobrici. Rafalele de vânt vor atinge o viteză de 50-69 km/h, pe alocuri cu intensificări de până la 90 km/h.

MAE recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația zborurilor de pe aeroporturile bulgare și prognoza meteorologică, iar șoferilor să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului. În perioada instituirii codurilor de atenționare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităților bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulației rutiere și cursele aeriene să fie perturbate față de orarul de zbor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Bulgaria: +359879440758.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bulgaria cod galben de vant mae
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri