Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria se luptă pentru construcția unei noi fabrici Volkswagen. Și România pe lista scurtă

Bulgaria se luptă pentru construcția unei noi fabrici Volkswagen. Și România pe lista scurtă

Bulgaria se află pe lista scurtă a companiei germane Volkswagen, care vrea să construiască o nouă fabrică a cărei producție de automobile ar trebui să înceapă în 2022, "motiv pentru care continuă să lupte şi va face tot ce este posibil pentru a câştiga investiţia", după cum a afirmat premierul Boyko Borissov. 

Avantajele acestei țări constau în sistemul fiscal competitiv, facilitățile de transport, costul scăzut al forței de muncă și mai ales legislația permisivă  care permite dezvoltarea mediului de afaceri. "În ceea ce priveşte riscul investiţiei, Bulgaria este mai bine poziţionată decât orice ţară din regiune. Investiţia Volkswagen în Bulgaria va fi benefică pentru întreaga Europă de Est", a mai declarat premierul bulgar. 

La noua unitate din Europa de Est ar urma să lucreze circa 5.000 de angajaţi și vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia). 

Decizia finală este aşteptată la începutul lunii septembrie. 

În noiembrie 2018, şeful grupului Volkswagen AG, Herbert Diess, declara că producătorul auto caută un loc pentru o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a cărei producţie ar urma să înceapă după 2022. Cele mai mari şanse pentru a câştiga investiţia le au Bulgaria, Serbia, Turcia şi România. 

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. AGERPRES

Subiecte în articol: autoturisme fabrica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri