Jurnalul.ro Ştiri Politică Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen (preşedintele ALDE)

Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen (preşedintele ALDE)

Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi ar trebui admise fără întârziere, a afirmat vineri la Sofia Hans van Baalen, preşedintele partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), transmite BTA.


Hans van Baalen, care a luat parte la o conferinţă internaţională a liberalilor din Balcani, a apreciat în acelaşi context că Bulgaria este gata să intre în zona euro şi că ţările din Balcanii de vest ar trebui să fie acceptate în Uniunea Europeană.

În cadrul conferinţei, găzduită de formaţiunea etnicilor turci din Bulgaria, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, participanţii şi-au exprimat preocuparea în legătură cu ascensiunea naţionalismului şi a atitudinilor radicale în Europa.

Zilele naţionalismului s-au încheiat şi acesta nu mai are niciun viitor, a dat asigurări fostul preşedinte al partidului ALDE, Graham Watson.

La conferinţa de la Sofia au fost invitaţi lideri ai partidelor liberale din Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri