Ei au decis să fie acordați câte 1.000 de euro pe an, timp de trei decenii, sub formă de burse de merit.
Trei studenți au beneficiat, în acest an, de moștenirea lăsată de fostele cadre didactice. Unul a primit 1.000 de euro, iar ceilalți doi câte 500 de euro. Ei spun că vor să-și cumpere câteva cursuri și să-și continue studiile la Iași.
Profesorii actuali spun că cei care au lăsat banii prin testament erau foarte atenți față de studenții cu probleme financiare. Unul dintre profesori provenea dintr-un mediu cu venituri reduse iar celălalt a fost preocupat de șefii de promoție.
Astfel de sponsorizări au devenit tradiție în universitățile din Europa și SUA.
Burse private la Iași