Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzău: Biciclist accidentat grav pe DN2

Buzău: Biciclist accidentat grav pe DN2

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din municipiul Râmnicu Sărat a fost rănit grav vineri după ce a fost acroşat de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN 2.

"Bărbatul se deplasa din direcţia Buzău către strada Digului din Râmnicu Sărat, acesta a încercat efectuarea unui viraj către axul drumului moment, dar a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, care circula în acelaşi sens de mers", a declarat, pentru AGERPRES, agentul şef Laura Savu de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, în urma impactului, biciclistul a fost rănit grav, fiind transportat iniţial la spitalul din localitate, de unde a fost trimis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările în acest caz , a mai precizat sursa citată. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri