Jurnalul.ro Special Anchete Cadourile unchiului Emil Boc pentru nepoțeii săi

Cadourile unchiului Emil Boc pentru nepoțeii săi

de Ion Alexandru    |   
În 2008, Emil Boc a promovat o hotărâre de Consiliu Local prin care dorea ca mai multe locuințe din fondul statului, administrat de Primăria Cluj-Napoca, să fie atribuite unor persoane. Printre cei care au primit locuinţe de la primărie se numără şi logodnica (la acea dată) a nepotului primarului Emil Boc.

Doar 50 de apartamente destinate tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani fuseseră scoase pe piaţă şi au fost atribuite în funcţie de punctajul obţinut de fiecare pretendent. Peste 460 de tineri au depus dosare la primărie, iar printre cei 50 care au şi primit s-a numărat şi viitoarea rudă prin alianţă a primarului.

„Jurnalul Naţional” a descoperit că, după căsătoria cu nepotul edilului, tânăra în cauză a primit de la Emil Boc chiar şi un post în administraţia locală. Nepotismul este mai mult decât evident. Emil Boc este candidatul la alegerile din vara acestui an pentru un nou post de primar al Municipiului Cluj-Napoca, din partea Partidului Naţional Liberal.

Principiul „tace şi face” pare a fi un mod de operare al primarului Municipiului Cluj-Napoca. Înainte să devină premier, Emil Boc, unul dintre cei mai servili apropiaţi ai lui Traian Băsescu, a instaurat nepotismul în instituţia pe care a condus-o. Şi-a angajat rudele la primărie, iar unele dintre viitoarele rude prin alianţă au fost cadorisite cu locuinţe din fondul de stat.

Hotărâri de Consiliu, dedicate În data de 25 martie 2008, la o propunere înaintată de edilul Emil Boc, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca adoptă, cu majoritatea voturilor a 27 de consilieri, Hotărârea 152/2008, privind modalitatea de atribuire a locuinţelor din ansamblul situat în străzile Timişului - Blajului - Rodnici, din Cluj-Napoca.

Consilierii stabilesc, cu acest prilej, faptul că se atribuie locuinţele din fondul locativ de stat conform listelor de priorităţi întocmite în acest sens. 151 de locuinţe urmau să fie date persoanelor aflate pe lista de priorităţi, alte 70 de apartamente urmau să ajungă la persoanele evacuate din casele naţionalizate sau care aveau să fie evacuate de foştii proprietari sau de moştenitorii care au câştigat imobilele respective în instanţă, iar un număr de 50 de apartamente urmau să fie atribuite tinerilor cu vârsta sub 35 de ani, dar numai în funcţie de punctajele obţinute de fiecare dosar depus în acest sens.

După consumarea alegerilor locale din anul 2008, cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, tot la iniţiativa lui Emil Boc, dar şi a unui grup de consilieri condus de Sorin Apostu, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca aprobă, la data de 30 septembrie 2008, o nouă Hotărâre, cu numărul 412, privind aprobarea listelor de priorități, pentru anul 2007-2008, în vederea atribuirii locuinţelor din fondul locativ de stat din străzile Timişului - Blajului - Rodnici.

Astfel, se aprobă lista de priorităţi, conform Anexei 1, care face parte integrantă din respectiva hotărâre. Această anexă se referă la aprobarea unei liste întocmite de viceprimarul Attila Laszlo, care deţinea şi funcţia de preşedinte al comisiei mixte de repartizare a locuinţelor de stat, listă care cuprindea un număr de 496 de persoane, cu vârsta sub 35 de ani, care au depus dosare pentru primirea unei locuinţe de la primăria condusă de Emil Boc. Cum, însă, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local 152/2008, existau la dispoziţie doar 50 de apartamente pentru această categorie, funcţionarii instituţiei au pus în capul listei 50 de persoane care au îndeplinit punctajul maxim.

Şi cu repartiţie, şi înrudită cu primarul. Şi post la primărie

Astfel, potrivit documentului în cauză, cel mai mare punctaj, acumulat de persoana aflată la prima poziție, era de 143 de puncte, în timp ce poziţia 50 era ocupată de o personă care a întrunit 99 de puncte. Tot ce s-a aflat sub această poziţie nu a îndeplinit punctajul. Ei, bine, la mijlocul listei celor care au îndeplinit punctajul, mai exact la poziţia cu numărul 27, se afla menţionat numele Hancsiki Noemi, ce avea domiciliul în strada Constantin Brâncoveanu, din Municipiul Cluj-Napoca, calificată pentru a primi o locuinţă din fondurile de stat ale primăriei cu un punctaj de 110 puncte. Noemi Hancsiki era, la acea dată, logodnica nepotului prima-rului Emil Boc, George Sandu Boc. Ulterior, ea chiar a fost angajată la o structura din cadrul Primariei Municipiului Cluj Napoca si a devenit chiar ruda prin alianta cu Emil Boc, în urma căsă-toriei cu nepotul acestuia.

Serviciu pentru logodnică

Potrivit jurnaliştilor de la „Gazeta de Cluj”, Noemi Hancsiki Boc a fost soţia nepotului cu care premierul lui Traian Băsescu nu s-a lăudat niciodată. George Sandu Boc şi Noemi au împreună un copil. „În schimb, Noemi ar fi fost angajată în cadrul Primăriei Muncipiului Cluj-Napoca din momentul în care a fost logodită cu nepotul lui, George. Chiar dacă relaţiile dintre ea şi nepotul primarului au ajuns la anumite tensiuni, Noemi a prins valul favorabil şi s-ar fi angajat în Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială”, notează publicaţia citată.

Căsnicia lui George Sandu Boc cu Noemi Hancsiki nu a durat, însă, prea mult, ei divorţând după mai multe conflicte, dintre care unele s-au derulat inclusiv în faţa instanțelor de judecată. În septembrie 2009, George Sandu Boc a decis să încheie căsătoria. El a cerut Judecătoriei Cluj-Napoca emiterea unei ordonanţe preşedenţiale în acest sens, solicitare admisă de instanţă în data de 30 septembrie. După desfacerea căsătoriei, a început lupta de uzură pentru stabilirea domiciliului minorului si pentru pensi alimenta ă. Astfel, inițial, minorul ar rămas în custodia lui George Boc.

La data de 12 septembrie 2013, Noemi Hancsiki, fost Boc depune la Judecătoria Cluj-Napoca o cerere pentru stabilirea domiciliului minorului, acţionându-şi în judecată fostul soţ. Procesul a început în 22 ianuarie 2014, a durat sapte termene de judecata, instanta pronuntand solutia in data de 18 iunie 2014, cand a consfintit o tranzactie intre parti.

A intrat in afaceri

Încă din anul 2006, George Sandu Boc a intrat şi în afaceri. El a deţinut pachetul total de acţiuni în cadrul firmei SC G&B Consulting SRL Cluj-Napoca, care avea ca obiect activităţi auxiliare ale caselor de asigurări şi de pensii. În 2008, Boc cesionează compania unui alt clujean, pe nume Teodor Morar. În 2015, George Sandu Boc apărea ca acţionar minoritar, alături de Ion Ciurtin şi Samuil Constantin Hadidi, în cadrul companiei SC Stud Nell SRL. În octombrie anul trecut, Ciurtin cesionează acțiunile lui Hadidi şi părăseşte firma.

Potrivit unor date furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Ion Ciurtin, George Sandu Boc şi orădeanul Tudor Vasile Zach deţineau, anul trecut, firma Seven Nell SRL. Atât Stud Nell SRL, cât şi Seven Nell SRL deţin, la rândul lor, acţionariatul SC Nell Minerva SRL şi SC Nell Flora SRL, ambele firme fiind astăzi administrate de George Sandu Boc. De altfel, acesta locuieşte, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, într-un apartament situat în strada Blajului, la numărul 61, cel mai probabil locuinţa de la primărie pe care fosta sa soţie a primit-o în anul 2008.

Actualul primar al Clujului, Emil Boc, a revenit la conducerea municipalităţii în urma alegerilor locale din vara anului 2012, la o jumătate de an după ce a demisionat din funcţia de prim-ministru, ca urmare a protestelor de stradă. Atunci, el a obţinut 40,61% din voturi, în timp ce principalul său contracandiat, Marius Nicoară, de la vechiul PNL, a obţinut 39,45% din voturi.

Ce rude şi-a mai angajat Emil Boc la stat şi unde

Noemi şi George Sandu Boc nu sunt singurele rude ale actualului primar al Municipiului Cluj-Napoca pe care Emil Boc le-a ajutat cu funcţii la stat. Este deja de notorietate cazul unei alte nepoate, Eugenia Mihaela Boc, fiica vărului primar al lui Emil Boc, angajată la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în timpul primului mandat de primar, mutată la Bucureşti, la Secretariatul General al Guvernului, când Emil Boc deţinea funcţia de preşedinte al PDL şi de premier al Guvernului României, după care readusă pe un post de inspector, în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, unde se află şi în prezent.

O altă nepoată a lui Emil Boc se numeşte Dorina Perşa Boc (foto), care a ocupat, în perioada „portocalie”, funcţia de şef al Compartimentului relaţii publice al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. Numirea ei acolo a avut loc în anul 2009 şi a fost dezvăluită de preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj. Mai mult, soţul Dorinei, Dan Perşa Boc, a devenit, la rândul lui, şef al Serviciului trafic al aceleiaşi Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, imediat după ce Emil Boc a preluat mandatul de prim-ministru al Guvernului României.
 

Subiecte în articol: emil boc anchete ancheta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri