Cercetătorii ruşi susţin că au găsit o metodă pentru respiraţia sub apă fără oxigen în formă gazoasă. Testele, efectuate iniţial pe şoareci, iar acum pe câini, folosesc un lichid cu un aport sporit de oxigen care inundă plămânii animalelor. În felul acesta, corpul primeşte necesarul de oxigen, iar presiunea egală dintre apa din plămâni şi cea din afară le permite animalelor să suporte condiţiile unor adâncimi de până la 500 de metri.
Fondul de Cercetări Avansate din Rusia spune că tehnologia este dezvoltată pentru misiunile de salvare a echipajelor aflate în submarine, în caz de accidente similare cu cel din anul 2000, când 118 marinari au decedat în urma exploziei de la bordul submarinului nuclear Kursk. "Deja facem teste pe animale vii. Am început cu şoareci şi alte animale mici. Acum supunem câinii acestor teste", a declarat directorul fondului de cercetări, Vitali Davidov, pentru agenţia Tass. Proiectul are ca scop dezvoltarea unor costume care ar putea fi utilizate nu doar de echipajele de pe submarine, dar şi de piloţi de avioane sau de cosmonauţi. Cercetătorii ruşi au creat, momentan, o capsulă inundabilă în care câinii sunt introduşi. Capsula este plasată apoi într-o cameră hidraulică, în care sunt simulate presiuni similare cu cele întâlnite la adâncimi de până la 500 de metri. Potrivit ruşilor, câinii au putut respira cu ajutorul lichidului oxigenat timp de jumătate de oră. "Toţi câinii de teste au supravieţuit şi se simt bine după şedinţele lungi de respiraţie în imersiune", spune Davidov. Potrivit acestuia, toţi câinii folosiţi la teste au fost adoptaţi de cercetători sau de cunoştinţe ale acestora.
Idee veche, implementare dificilă
Ideea de a folosi un lichid care să inunde plămânii, aducând în acelaşi timp aportul necesar de oxigen este veche, apărând chiar şi în filme SF, însă punerea în practică este dificilă. Cele mai mari dificultăţi, spune Davidov, au fost găsirea formulei optime a lichidului, găsirea metodelor de introducere şi extragere din plămâni, dar mai ales extragerea dioxidului de carbon din organism, la expirare. "O barieră psihologică va fi şi depăşirea instinctului de conservare, în cauzul unei persoane. Aceasta va trebui să se sufoce voluntar, înainte de a putea respira din nou", spune Davidov.
Această metodă de respiraţie le-ar permite echipajelor de pe submarine să poată ieşi treptat la suprafaţă, fără să se expună pericolului decompresiei, care poate fi fatal
Niciun câine nu a avut de suferit de pe urma testelor, susţin cercetătorii ruşi