Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Călătorii prin capitalele europene

Călătorii prin capitalele europene

de Maria Coman     |   

Librăreasa din Paris  În toamna anului 1919, la Paris, tânăra americană Sylvia Beach, inspirată de Adrienne Monnier, prietena și ulterior companioana ei, deschide o mică librărie de limbă engleză numită Shakespeare and Company, fără să-și închipuie cât de important avea să devină gestul ei pentru istoria literaturii, dar și pentru propria viață.

La Shakespeare and Company îi întâmpină pe cei mai mari scriitori ai zilei, Ezra Pound, F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, dar și pe mulți artiști, filozofi și compozitori care ajung să îndrăgească exploziva comunitate cosmopolită din jurul librăriei. Dar cel pe care Sylvia îl așteaptă mai cu seamă este James Joyce. Scriitorul irlandez nu va întârzia să-i treacă pragul, iar pe cei doi îi va lega o prietenie tumultuoasă, țesută în jurul unui imperativ: publicarea controversatului roman Ulise. Când Ulise este interzis în America și Anglia, fragmentele apărute în reviste fiind etichetate drept pornografie, Sylvia decide, asumându-și toate riscurile, să-l publice ea însăși sub egida librăriei Shakespeare and Company, convinsă fiind că este o capodoperă. Shakespeare and Company, casa generației pierdute, ecranul pe care se proiectează marile prietenii literare ale secolului XX, dar și micile furtuni existențiale ale protagoniștilor, este rodul convingerii Sylviei Beach că literatura trebuie să fie neîngrădită și accesibilă. Romanul oferă o perspectivă seducătoare asupra istoriei unei librării iconice și a fascinantei sale fondatoare.

Lunga scurtime a vieţii În 70 de cronici mai intimiste decât marile sale construcții romanești, deghizate sub caracterizarea sarcastică de „chestiuni alimentare“, Lobo Antunes abordează o vastă diversitate de teme precum copilăria, familia, iubirea, moartea, războiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viață dedicată literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condensează un univers individual ardent, plin de melancolie, și se constituie într-un adevărat exercițiu de deziluzionare, în care emoția este frustă, neornamentată, aproape dureroasă.

 

Femeile Weyward În 2019: Kate fuge din Londra spre Weyward Cottage, o căsuţă moștenită de la o mătușă îndepărtată. Cu iedera care acoperă zidurile vechi și cu grădina plină de verdeață, e un loc aflat la lumi depărtare de partenerul abuziv al lui Kate. La scurt timp, ea descoperă că mătușa sa ascundea un secret. Unul îngropat adânc în istoria Weyward, încă de pe vremea vânătorii de vrăjitoare din secolul al XVII-lea.

1619: Altha așteaptă să fie judecată în urma unui caz bizar, în care fermierul John Milburn își pierde viața în mod inexplicabil. Se știe însă că Altha a moștenit de la mama sa o artă a vindecării care nu era întemeiată pe magie, ci pe o cunoaștere exhaustivă a lumii naturale. Iar acum este acuzată că a ucis un om nevinovat cu vrăjile sale.

1942: Când izbucnește cel de-Al Doilea Război Mondial, Violet se află pe moșia familiei sale. Asuprită de tatăl său, fata tânjește după o educație solidă, ca aceea a fratelui ei. În plus, moartea enigmatică a mamei nu îi dă pace, mai ales că se zvonește că și-ar fi pierdut mințile. În urma ei au rămas doar un medalion cu inițiala W, cuvântul „Weyward” zgâriat pe un perete din dormitor și multe întrebări fără răspuns. Romanul Emiliei Hart te poartă într-o călătorie prin timp alături de trei femei care îți vorbesc despre putere, curaj și redescoperirea sinelui într-o lume a bărbaților și a secretelor întunecate.

Până când m-a cunoscut de Julian Barnes este o poveste captivantă și complexă despre iubire, posesivitate și obsesie, scrisă remarcabil și cu o perspectivă profundă asupra relațiilor umane. Autorul ne introduce subtil și emoțional în mintea unui bărbat, care se luptă cu fantasmele din trecutul soției sale și cu propriile sale temeri și neîncrederi. Graham, un profesor universitar excentric, descoperă că soția sa a avut un înflăcărat trecut amoros, începe să caute indicii și să investigheze fiecare detaliu din viața ei anterioară. Pe măsură ce povestea se desfășoară, suntem martorii transformării lui Graham într-un bărbat gelos și paranoic, care își imaginează diverse scenarii și aventuri. El devine din ce în ce mai disperat să afle adevărul despre trecutul soției sale, și face tot posibilul să o controleze și să o manipuleze. Barnes ne oferă o perspectivă asupra implicațiilor negative ale unei astfel de mentalități. Analizează profund psihologia personajului principal, abordând abil întrebări despre identitate, intimitate și încredere.

Daneza Totul începe cu o întrebare, o simplă favoare cerută de o soţie, artista daneză Gerda Wagener, soţului ei, Einar Wegener, în timp ce ea îi face portretul în atelierul lor - scenă a unei transformări pe care niciunul dintre ei n-o poate anticipa. Îmbinând realitatea cu ficţiunea într-o viziune romantică originală, Daneza schiţează elocvent o intimitate unică ce defineşte viaţa fiecărui cuplu şi remarcabila poveste a transformării lui Einar în Lili Elbe, una dintre primele transsexuale, dar şi femeie sfâşiată între loialitatea faţă de mariaj şi propriile ambiţii şi dorinţe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: calatorii capitale europene
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri