Crestin ortodocsii praznuiesc in cea de-a sasea zi a lunii august Schimbarea la Fata a Domnului, numită în popor şi Obrejania, unul dintre cele 12 praznice imparatesti de peste an.
Înainte de sfintele şi mântuitoarele Sale patimi, Domnul Iisus Hristos a arătat ucenicilor Petru, Ioan şi Iacov, pe muntele Taborului, slava Sa dumnezeiască. “(...) Schimbarea la Faţă a Lui Hristos pe Tabor le dădea Apostolilor dovada anticipată a învierii şi dumnezeirii Sale şi a mântuirii tuturor celor ce vor crede în El, spre a le confirma mărturia lor dată Lui prin Petru la Cezareea lui Filip, că El este Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, confirmare cu atât mai necesară, cu cât, după acea mărturisire a lui Petru, Hristos le vorbise despre moartea ce-o va avea de suportat, dar din care va învia, ceea ce le produsese Apostolilor o sminteală de natură să le slăbească mărturia dată despre dumnezeirea Sa. Hristos le arată astfel că între dumnezeirea Sa şi jertfa Sa ca om pentru oameni nu e o contrazicere, ci că tocmai prin această jertfă se va arăta mărirea iubirii Sale dumnezeieşti. Cu cât e mai înalt Dumnezeu, cu atât e în stare de o mai mare smerire din iubire pentru oameni. (...) Hristos le arată astfel Apostolilor că S-a coborât şi Se va înălţa prin jertfă nu numai pentru Sine ca om, ci pentru noi, în faptul că lângă El apar şi Moise, şi Ilie, care au crezut în întruparea şi jertfa Lui ca om înainte de împlinirea lor, ceea ce înseamnă că a făcut aceasta şi pentru cei ce vor crede în viitor în El. În acest scop, Moise şi Ilie li se arată celor trei Apostoli, vorbind cu Hristos despre sfârşitul Lui, adică despre moartea şi învierea Lui, care Îi vor aduce Lui ca om strălucirea asemenea Soarelui. (...) Apostolii aud şi glasul Tatălui răsunând dintr-un nor: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi!”. Prin aceasta Tatăl Îl arată pe Hristos chiar ca Fiu iubit al Său, deci şi Dumnezeu, şi om, deci şi pe ei, făcuţi prin întrupare, fraţi ai Lui şi fii ai Săi ca Tată”, explica părintele Dumitru Stăniloae în cuvântul teologic la Duminica a şasea după Rusalii.
Sfânta Scriptură ne arată că pe muntele Taborului “pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimbă şi sclipi ca Soarele, în timp ce hainele Sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3).
Faţa Mântuitorului a strălucit pe muntele Taborului asemenea unui izvor de lumină. Sfântul Ioan Damaschin, ne spune în “Predică la Schimbarea la Faţă”, că Domnul “S-a schimbat la Faţă nu asumând ceea ce El nu era, ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era, deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători”. “Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină”, spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Autorii Evangheliilor vorbesc despre “lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9), care, pe muntele Taborului, a strălucit mai puternic decât Soarele, astfel încât, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Sfinţii Apostoli au căzut la pământ. “Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou, strălucind în toată scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumină, în această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei “precum soarele” (cf. Matei 13:43). (...) Un nor luminos veni să îi acopere (pe Apostoli) cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : «Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El». Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului. (...) Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl «vadă» pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti când ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi «închizând uşa simţurilor lor», ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire. Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Biserica a rânduit dezlegare la peşte la marele praznic al Schimbării la Faţă. Se spune că de la această mărită sărbătoare, vara este pe sfârşite iar primele semne ale toamnei îşi fac simţită prezenţa, o dată cu plecarea berzelor.